x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Legatul si legatarul

Legatul si legatarul

de Av. Eduard Fagaraseanu    |    30 Iul 2005   •   00:00
Legatul si legatarul

Legatul este o dispozitie testamentara prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, urmeaza sa dobandeasca cu titlu gratuit intregul sau patrimoniu sau o fractiune din acesta ori anumite bunuri determinate.

Legatul este un act unilateral de vointa, cu alte cuvinte este o liberalitate pentru cauza de moarte. Desemnarea legatarului trebuie sa fie facuta prin testament, in sensul ca elementele necesare pentru identificarea legatarului sa se regaseasca in cuprinsul testamentului. Prin urmare, legatarul trebuie sa fie o persoana determinata sau cel putin determinabila in momentul deschiderii mostenirii. Avand in vedere necesitatea determinarii legatarului prin testament este considerat nul legatul secret, prin care persoana legatarului nu este identificata in testament, ci este comunicata de testator (verbal sau chiar in scris, dar fara respectarea formelor testamentare) unui tert.

Deoarece testamentul este un act juridic esentialmente personal, desemnarea legatarului trebuie sa fie facuta personal de catre testator, neputand fi lasata la alegerea unei terte persoane. In consecinta, legatul cu facultate de alegere, prin care testatorul a lasat determinarea legatarului pe seama unei terte persoane (indicata in testament) este nul.

CONTINUT SI MODALITATI. In functie de obiectul lor, legatele se clasifica in mai multe categorii. Astfel, exista legatul universal, care reprezinta acea dispozitie prin care testatorul lasa dupa moartea sa catre una sau mai multe persoane universalitatea bunurilor sale. Asadar, legatarul universal are vocatie la intreaga mostenire, cu alte cuvinte legatul universal nu se referea la bunuri determinate, ci confera vocatie la intrega mostenire, continutul ei concret determinandu-se numai la data decesului testatorului. Legatul cu titlu universal este acea dispozitie testamentara care confera legatarului vocatie (chemare) la o cota-parte (fractiune) din mostenire, cota-parte exprimata printr-o fractiune matematica sau prin indicarea unei mase de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridica de imobile sau mobile.

Legatul cu titlu particular este acea dispozitie testamentara care confera legatarului vocatie succesorala la unul sau mai multe bunuri determinate, privite izolat.

In functie de modalitati, legatele se clasifica in mai multe categorii. Astfel, exista legatul pur si simplu daca nu este afectat de nici o modalitate. In acest caz drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii mostenirii. Din momentul mortii testatorului, legatarul devine titularul dreptului real sau de creanta ce intra in continutul legatului, indiferent de momentul exercitarii dreptului de optiune succesorala sau de punere in posesie.

LEGATUL CU TERMEN. Daca testatorul a supus legatul unui termen, efectele se vor produce, in principiu, dupa cum termenul este suspensiv sau extinctiv. Daca termenul este suspensiv, drepturile legatarului se vor naste si se vor putea transmite ca si in cazul legatului pur si simplu din momentul deschiderii mostenirii; numai executarea, exigibilitatea legatului este amanata pana la implinirea termenului.

In cazul termenului extinctiv, legatul produce efecte de la deschiderea mostenirii intocmai ca un legat pur si simplu, dar la implinirea termenului dreptul se stinge pentru viitor.

LEGATUL SUB CONDITIE. In cazul in care conditia este suspensiva, legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea mostenirii, ci numai in momentul realizarii conditiei (indeplinirea sau neindeplinirea evenimentului, dupa cum conditia este pozitiva sau negativa). Din acel moment insa, conditia produce efecte retroactive; legatarul devine proprietar sau creditor de la data deschiderii mostenirii.

In cazul in care conditia este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii mostenirii. La realizarea conditiei rezolutorii, legatul se desfiinteaza cu efect retroactiv de la data deschiderii mostenirii. In cazul in care conditia rezolutorie nu se realizeaza sau este sigur ca nu se va putea realiza, legatul se consolideaza definitiv, ca si cum ar fi legat pur si simplu.

LEGATUL CU SARCINA. Sarcina, ca modalitate a legatului, este o obligatie impusa de testator legatarului, care - dupa acceptarea legatului - este tinut sa o execute. Sarcina obliga pe legatarul acceptant al liberalitatii, in caz de neexecutare, persoanele interesate (beneficiarul sarcinii, executorul testamentar, creditorii beneficiarului) putand cere prin justitie executarea silita eventual si/sau daune-interese. Pe de alta parte, orice persoana interesata (mostenitorii legali, legatari, creditorii) poate cere revocarea judiciara a legatului pentru neexecutarea sarcinii.

Daca sarcina este prevazuta in favoarea unui tert, ea reprezinta o stipulatie pentru altul si constituie fie o plata realizata pe aceasta cale, fie o liberalitate indirecta. In acest din urma caz suntem in prezenta unui legat dublu. Sarcina este in interesul testatorului in cazul in care el personal are un interes-material sau moral - in executarea sarcinii. In nici un caz, testatorul nu poate impune legatarului obligatii care sa fie prestate in timpul vietii lui, deoarece legatul, cu sau fara sarcina, produce efecte numai din momentul deschiderii mostenirii, putand fi si revocat pana in acest moment. Atat sarcina stipulata in favoarea unui tert beneficiar, cat si sarcina in interesul testatorului produc efecte numai din clipa mortii lui, ca si legatul insusi afectat de modalitati. Daca sarcina este stipulata chiar in interesul legatarului suntem in prezenta unei liberalitati cu afectatiune speciala, testatorul avand si el un interes - cel putin moral - in executarea sarcinii.

Asadar, sarcina de care este afectat legatul obliga pe legatarul acceptant al liberalitatii sa o execute, persoanele interesate putand cere prin justitie executarea silita. Legea prevede insa si o alta posibilitate: revocarea judecatoreasca a legatului pentru neindeplinirea sarcinii.

Actiune in revocare poate fi intentata de persoanele care, in caz de admitere, urmeaza sa beneficieze de efectele revocarii: mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal, chiar si cei cu titlu particular daca pot justifica un interes in revocarea legatului.

CLAUZA DE INTRETINERE
Fodor Domnica, Bucuresti: "Am incheiat un contract de vanzare-cumparare si am ajuns la intelegerea ca o data cu incheierea contractului sa existe si o clauza prin care sa fiu intretinuta si ingrijita. Consider ca am fost inselata in mod abuziv, avand in vedere faptul ca noul proprietar nu s-a tinut de cuvant si a profitat de faptul ca sunt o batrana nestiutoare de carte. La cererea mea de a-mi recupera casa, acesta mi-a cerut suma de 200.000.000 de lei. Ce pot face pentru a rezolva aceasta problema?".

RASPUNS: Este important de stiut daca intelegerea dvs. cu privire la clauza de intretinere a fost inclusa in contract sau a fost o simpla intelegere verbala. In cazul in care nu a fost inclusa in contract, vom avea un simplu contract de vanzare-cumparare, a carui desfiintare o puteti cere printr-o actiune in anulare, consimtamantul dat de dvs. la incheierea actului juridic civil putand fi eroarea sau chiar dolul (daca ati fost convinsa de partea adversa prin manopere dolosive - realizate prin inselaciune, cu rea-credinta - sa incheiati contractul). Daca aceasta clauza de intretinere a fost inclusa in contract, respectiv ati vandut casa in schimbul acordarii intretinerii, atunci aveti la dispozitie o actiune in rezolutiune pentru neexecutarea obligatiei de intretinere.

CAZIER
Stefan Paraschiv, Bucuresti: "Doresc sa stiu daca intr-adevar s-a prelungit valabilitatea cazierului de la 1 luna la 6 luni".

RASPUNS: Intr-adevar, Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar a fost modificata la data de 23.06.2005 prin Legea nr. 202/2005, potrivit careia certificatul de cazier judiciar este valabil 6 luni de la data primirii.
×