x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mall-uri in trei oraşe din ţară

Mall-uri in trei oraşe din ţară

24 Mai 2007   •   00:00


Investiţii de peste 185 de milioane de euro pe piaţa de real estate

Grupul britanic de investiţii şi servicii financiare Dawnay Day şi-a anunţat lansarea oficială pe piaţa de real estate din Romănia, urmănd să construiască noi centre comerciale in Arad, Cluj şi Baia Mare sub numele Atrium Centers.

Arad, Cluj şi Baia-mare

Atrium Center Arad va fi situat chiar in centrul oraşului, pe Bd Aurel Vlaicu, imediat in apropierea gării şi a staţiei centrale de autobuz. Proiectul va cuprinde, printre altele, aproximativ 150 de magazine şi un supermarket. Suprafaţa totală construită ajunge la 68.000 mp, inclusiv parcare. Construcţiile vor fi demarate in cursul acestui an, iar deschiderea centrului este planificată pentru ultimul trimestru al anului 2008.

Atrium Center Cluj reprezintă unul din cele mai importante proiecte de real estate din zona centrală a oraşului, fiind poziţionat pe Bd 21 Decembrie 1989. Centrul va beneficia de un spaţiu modern de shopping, o zonă de birouri clasa A şi un hotel de patru stele, cu 150 de camere, precum şi de 900 locuri de parcare.

Atrium Center Baia Mare va fi situat pe Bd Independenţei, in partea de vest a oraşului, şi cuprinde un hypermarket şi peste 160 de magazine, precum şi o parcare de peste 1.000 de locuri. Pănă la inceputul anului viitor vor fi demarate lucrările de construcţie. Deschiderea shopping center-ului este planificată pentru aprilie 2009.

×