x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

de Veronica Bectas    |    18 Feb 2009   •   00:00

"Doamna casei trebuie să se asigure de calitatea cafelei, domnul – de calitatea lichiorurilor."
Brillat-Savarin, bucătar francez



CRISTINA SANDU, BUCUREŞTI. Pentru budincă de creier aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 500 g creier, patru linguri caşcaval ras, trei ouă, 50 g unt, două linguri de smântână, o linguriţă oţet, o felie de pâine, sare. Preparare: Ţineţi creierul în apă rece o oră, schimbând apa de câteva ori. Curăţaţi-l, dacă are, de pieliţe şi resturi de cheaguri, apoi puneţi-l la fiert în apă cu sare şi oţet, la foc potrivit. După 20 de minute îl scoateţi într-o strecurătoare şi-l răciţi, apoi îl tăiaţi bucăţele. Frecaţi untul cu miezul de pâine, pe care l-aţi înmuiat în lapte sau apă şi scurs, adăugaţi smântâna şi caşcavalul ras. Amestecaţi bine totul. Adăugaţi creierul, săraţi şi omogenizaţi uşor, împreună cu albuşurile bătute spumă. Într-o formă unsă cu unt turnaţi compoziţia şi fierbeţi pe baie de aburi aproape o oră, la cuptorul, încins înainte, cu foc potrivit. Pentru servit, răsturnaţi-l pe un platou şi adăugaţi sos de roşii, de ciuperci, orez fiert şi salată de sfeclă roşie, salată verde.

DANIELA CRISTEA, LUGOJ. Sufleul de gutui se prepară din ingredientele: un kg gutui, şase linguri zahăr, şase albuşuri, 50 g unt, o ceşcuţă apă, zahăr vanilinat. Preparare: se curăţă şi se spală gutuile, apoi se taie felii. Într-un vas se pun la fiert cu ceşcuţa de apă. Când s-au înmuiat, se scurg de apa în care au fiert, se dau prin sită, se amestecă bine cu zahărul, 30 g de unt şi zahărul vanilinat. Se lasă la răcit. Albuşurile se bat spumă şi se adaugă în piureul de gutui, amestecându-se uşor. Într-o formă unsă cu unt se toarnă compoziţia care se stropeşte pe deasupra cu restul de unt topit şi se dă la cuptor 20 minute, la foc potrivit. Se serveşte pudrat cu zahăr, cu bucăţele de pişcoturi sau cu toppingul dorit. Pentru diabetici se poate prepara cu zaharină şi nu se mai pudrează cu zahăr.

×
Subiecte în articol: agenda