x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

de Veronica Bectas    |    21 Mai 2009   •   00:00

Moto: "Bătrânii, abţinându-se de la ospeţele cele mari, pot să găsească plăcere într-o masă cumpătată"(Cicero,om politic, filosof, scriitor roman)

Mariana Ciontea, Chiajna. Pentru cornuleţe de cartofi cu marmeladă aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 500 g cartofi, 250 g zahăr, 500 g făină, 150 g unt, 3 ouă, coaja rasă de la o lămâie, 5 linguri lapte, un pacheţel praf de copt, zeamă de lămâie, marmeladă sau gem, ulei.

Preparare:
Cartofii se fierb în coajă cu puţină sare, se curăţă, se pisează bine, se amestecă zahărul, făina, două ouă, untul, coaja şi puţină zeamă de lămâie, laptele, praful de copt şi un praf de sare. Se frământă bine şi se face un aluat moale din care se întinde o foaie grosuţă, ce se taie în pătrate de 6 cm. Se montează într-un colţ puţină marmeladă şi se rulează, apoi se îndoaie sub formă de cornuleţ. Se montează într-o tavă unsă cu ulei, se ung cu ou bătut şi se dau la copt, la foc potrivit. Fierbinţi, se presară cu zahăr pudră.

Alexandra Diaconu, Bucureşti. Romburile pentru supă se fac din cartofi şi aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 500 g cartofi, 3 ouă, 6 linguri făină, 100 g unt, 4 linguri lapte, bicarbonat de sodiu, sare, supă (la alegere).

Preparare: Se fierb cartofii în coajă de seara se curăţă şi se pasează bine, sau se dau pe răzătoarea mică. Se freacă untul şi se pune peste cartofi, se adaugă gălbenuşurile, un praf de sare şi unul de bicarbonat, laptele, albuşurile bătute spumă şi apoi făina. Se obţine un aluat care se montează într-o tavă în strat subţire, apoi se taie în romburi mici şi se dă la cuptor, la foc potrivit. Când s-au rumenit uşor se scot şi se servesc în supă fierbinte, câteva în fiecare farfurie.

×
Subiecte în articol: agenda