x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Noutăţi Mazda la Salonul Auto de la Paris

Noutăţi Mazda la Salonul Auto de la Paris

de Dragos Stoica    |    05 Sep 2010   •   00:00
Noutăţi Mazda la Salonul Auto de la Paris

Salonul Auto de la Paris care se va deschide la finele acestei luni va aduce şi prezentarea modelului "de categorie uşoară" Mazda2 (foto). De altfel, strategia constructorului japonez la târgul din capitala Franţei va fi axată cu precădere pe acest eveniment, insistându-se asupra consumului redus de combustibil şi emisiile reduse pe care le are Mazda2 facelift.

Desemnată maşina anului în 2008, Mazda2 va prezenta acum o serie de modificări, precum elementele frontale noi, care fac parte din linia de design pe care se va înscrie mai departe marca niponă. De asemenea, interiorul a fost redesenat, şasiul a fost regândit în vederea obţinerii unui nivel superior de confort, iar motoarele şi sistemele de rulare vor respecta normele de poluare Euro 5. Tot o noutate este şi apariţia unei transmisii automate, până acum nedisponibilă pentru acest model.

Alături de Mazda2 facelift, la Paris va fi expusă şi noua Mazda5 echipată cu noul motor diesel MZ-CD 1,6 (116 CP). Destinat familiei, MAV-ul Mazda va fi prezentat oficial drept unul cât mai economic, oferind un consum mediu de 5,2 l/100 km, o transmisie manuală cu şase rapoarte, posibilitatea extinderii de la cinci la şapte locuri graţie sistemului botezat Karakuri şi uşi culisante în spate.

La rândul său, noua Mazda3 va fi dezvăluită cu o motorizare pe motorină, care este aceeaşi MZ-CD 1,6, existentă şi pe Mazda5, dar într-o versiune îmbunătăţită, cu 123 CP şi un cuplu mai mare cu 15%. Consumul mediu avansat de constructor este de 4,4 l/100 km, iar transmisia este identică, manuală, în şase trepte.

×
Subiecte în articol: auto