x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Maria Belu    |    27 Feb 2008   •   00:00

Veneţia în Carnaval! Întâlnim aici o lume pe dos, unde a te masca în­seamnă, între altele, a te refugia într-un spaţiu în care aproape toate regulile pot fi ocoli­te sau interpretate.



Veneţia în Carnaval! Întâlnim aici o lume pe dos, unde a te masca în­seamnă, între altele, a te refugia într-un spaţiu în care aproape toate regulile pot fi ocoli­te sau interpretate. “Bauta” acoperă faţa, cu o li­nie fermă, fără gură şi cu multă po­leială. Unii au putut găsi o variantă a aces­teia, ce acoperă doar par­tea superi­oară a fe­ţei, de la frunte până la nas şi pomeţi. “Mo­retta” este o mască ovală con­fec­ţi­onată din ca­ti­fea nea­gră, pur­­tată mai ales de fe­mei. “Lar­­­va”, nu­mită şi “Voi­­to”, e de obicei albă şi tipic ve­neţiană. Cuvântul “larva”, de ori­gine latină, poate însemna şi “mască”, şi “fan­tomă”. Car­na­va­lul ve­­neţian a săr­bă­­torit în acest an simţurile, printre care şi gustul. Cartierul Cannaregio a fost “ca­pitala gustului”, în care “măştile” îşi cău­tau la ora me­sei un loc în osterii, te­verne, pi­zze­rii şi restaurante, unde să mănânce un “Sen­sation Me­nu”. Acesta conţinea peş­te ma­rinat – în bucăţele, file sau car­pa­ccio; marinat cu lămâie, cu piper ne­gru, cu ghimbir sau portocală. Erau apoi fai­moa­sele sardine veneţiene, marinate în saòr (având la ba­ză oţet şi vin alb, sta­fi­de, seminţe de pin şi ceapă şi lăsate să se marineze 24 de ore). Pe urmă, se ser­vea anghila, pregă­tită într-un sos roşu. Du­­­pă un asemenea festin, o plimbare pe stră­­zile Veneţiei putea fi o alegere potrivită.

×
Subiecte în articol: agenda