Pauză de cafea

De cînd a început Campionatul European de Fotbal, microbiştii trăiesc fieca­re zi în fracţiuni de cîte 45 de minute, cît ţine o repriză, pendulează constant între agonie şi extaz, totul pentru un sport care, pentru unii oameni, ca să fim sinceri, este o goană dramatică, urmărind un balon care, din cînd în cînd, mai intră şi în poarta care trebuie

De cînd a început Campionatul European de Fotbal, microbiştii trăiesc fieca­re zi în fracţiuni de cîte 45 de minute, cît ţine o repriză, pendulează constant între agonie şi extaz, totul pentru un sport care, pentru unii oameni, ca să fim sinceri, este o goană dramatică, urmărind un balon care, din cînd în cînd, mai intră şi în poarta care trebuie. Cu toate acestea, boala fotbalului este una veche, ce nu ţine astăzi cont de limite geografice, rasă, nivel de trai sau sex. În ţinuturile de gheaţă ale eschimoşilor, fotbalul se numeşte “aqsaqtuk” – fotbal pe ghea­ţă. Legenda locu­ri­lor spune că spiri­te­le morţilor se îndreaptă către nord, călău­zite fiind de aurora boreală, acolo unde joacă pentru eternitate un meci de fotbal în care, în loc de minge de cau­ciuc, se driblează un cap de morsă. În realitate, mingea se confecţionează din piele de animal netăbăcită şi oase de balenă, apoi se umple cu păr, fulgi, muşchi şi rumeguş. Cele două echipe care-şi dispută victoria au nume de pă­sări, iar atunci cînd situaţia devine dramatică jucătorii cîntă pentru a le distrage atenţia adversarilor. Petrecerea de după meci, indiferent de scor, are loc într-un iglu, un loc rece pentru suflete calde.