Pauză de cafea

Experienţa din Halkidiki a fost cu adevărat unică. Nu am fost pentru prima oară pe tărâmuri elene, nu am mâncat pentru prima dată renumitele mâncăruri greceşti, nu am băut pentru întâia oară ouzo, nu am făcut pentru prima dată croazieră pe Marea Egee şi nu a fost prima dată când am străbătut munţii plini cu legende.

Dar a fost pentru întâia dată când am simţit bariera, obstrucţionarea, piedica, interzicerea de a înainta. Pentru că gardul şi Poliţia nu îţi dădeau voie să înaintezi. Începea... Muntele Athos. Trecând peste motivele religioase pe care le înţeleg foarte bine, excursia a avut haz pentru că dacă nu am putut păşi pe acel tărâm, tot universul ne-a fost umplut de ideea muntelui sfânt. La tot pasul puteai fi servit cu ouzo făcut de călugării de pe Muntele Athos, vinul era din strugurii de pe acelaşi tărâm, la taverne găseai gogoşica specifică călugărilor de pe Muntele Athos. Nu mai vorbesc de iconiţe, cruciuliţe şi alte lucruri sfinţite care se vând în Ouropoulis, ca o revanşă pentru bărbaţii care nu au acordul călugărilor de pe munte să meargă la mănăstirile de acolo, dar şi pentru femeile care nu pot privi decât de pe mare mănăstirile care se lasă dezvăluite la mal. Şi mai mult decât atât, în bungalourile pensiunii Kari, aflată lângă graniţă, este reconstruită atmosfera chiliilor.