x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Maria Belu    |    23 Sep 2010   •   00:00

La Campionatul de Gătit în Aer Liber, eta­­pa Cluj, organizat de Asociaţia Cultu­rală EuroEst Alternativ şi World Association Of Chefs Societies, am descoperit, după ce emoţiile competiţiei gastrono­mice se stin­seseră, echipa "Nişte ţărani". Condusă de Mircea Groza, din trupa "ţăra­nilor" au mai făcut parte: Emil Tamaş, Adrian Pup, Teodora Pup, Ilie Ghiuruţan, Flavius Lu­căcel şi Adrian Hădean. Ei au gătit pre­parate din "Bu­cătăria Romei An­tice", după reţete tra­duse şi prelucra­te de Mircea Groza din cartea lui Apicius, primul autor de cărţi de bucate consemnat de istorie. Bucatele care le-a adus componenţilor echipei o me­da­­lie de aur la secţiunea creaţie, două de argint şi două de bronz la plită şi ceaun au fost: gâscă cu sos de vin alb; raţă cu sos de sfeclă roşie; friptură de mistreţ cu sos de vin cu dafin, oţet balsamic, cimbru şi alu­ne; purcel cu dafin învelit şi copt în aluat; supa lui Apicius cu mazăre şi afumături, pâinea soldaţilor romani; tocăniţa din cres­te şi fudulii de cocoş; piure de dovlecei rumeniţi cu ceapă ver­de şi salvie; mân­care de fasole cu cori­andru, ţelină şi cumin şi brânză din lapte de capră pe ca­re echipa a pregătit-o la faţa locului.

×
Subiecte în articol: pauza de cafea