x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Plata - 30 de euro, taxa de inscriere la facultate

Plata - 30 de euro, taxa de inscriere la facultate

de Eugenia Mihalcea    |    21 Iun 2006   •   00:00
Plata - 30 de euro, taxa de inscriere la facultate

Indiferent daca dai admitere pe baza de examen sau numai concurs de dosare, ca sa te inscrii la facultate trebuie sa platesti o taxa. Taxa care, de la an la an, mai creste cu cateva sute de mii de lei. La Universitatea Politehnica din Bucuresti, taxa de admitere va fi in jur de 100 RON, dupa cum a precizat rectorul Ecaterina Andronescu, fata de 80 de lei anul trecut.

La Academia de Studii Economice din Capitala, plata la inscriere pentru anul I, atat cu prezenta in campus, cat si la invatamantul la distanta, este de 70 de lei, la fel ca si anul trecut. In cadrul Universitatii Bucuresti, la Facultatea de Administratie si Afaceri, taxa este de 100 de lei, fata de 150, cat este la Litere, la Limbi si Literaturi Straine sau la Jurnalistica si Stiintele Comunicarii. La Facultatea de Drept, tot din cadrul UB, taxa de inscriere este aceeasi ca si anul trecut, de 200 de lei.

Acestea sunt preturi orientative pentru cateva facultati din tara, cele mai multe taxe invartindu-se in jurul sumei de 100 RON, in functie in principal de cererea candidatilor.

REGULI. Conform ordinului Ministerului Educatiei, in cuantumul taxelor de inscriere pentru organizarea si desfasurarea admiterii sunt incluse si activitatile aferente analizarii contestatiilor depuse in termen legal. In principiu, aceste sume sunt stabilite de senatele universitare si anuntate cu minimum 15 zile inainte de inceperea sesiunii de examene, care va fi in acest an in lunile iulie, august. (Eugenia Mihalcea)

ACTE
Orice candidat care vrea sa se inscrie la o facultate trebuie sa stie ca exista o lista de acte pe care trebuie sa le depuna la dosar. La majoritatea facultatilor, lista cuprinde: o taxa de inscriere, o cerere de inscriere, diploma de bacalaureat sau diploma echivalenta cu aceasta, in original, certificatul de nastere, in copie legalizata, adeverinta medicala tip, adeverinta din care sa rezulte calitatea de student (pentru studentii care urmeaza o a doua specializare), diploma de licenta sau diploma echivalenta cu aceasta, in original sau copie legalizata, pentru cei care doresc sa urmeze o a doua specializare, fotografii tip, copie de pe cartea / buletinul de identitate, foaia matricola.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul taxa inscriere