x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Recuperarea lui Kubica decurge bine

Recuperarea lui Kubica decurge bine

21 Feb 2011   •   15:52
Recuperarea lui Kubica decurge bine
Sursa foto: /Reuters

Pilotul polonez de Formula 1, Robert Kubica (Lotus Renault), se recuperează bine după cele trei operaţii consecutive efectuate ca urmare a gravului accident la un raliu în Italia, "toţi parametrii vitali fiind normal", a anunţat spitalul Santa Corona din Pietra Ligure, informează AFP.

"Starea de sănătate a lui Robert Kubica este bună, nu a apărut nicio infecţie post-operatorie şi toţi parametrii vitali sunt normali. Kubica va rămâne la secţia de recuperare", se arată într-un comunicat al spitalului italian, unde pilotul este îngrijit.

Robert Kubica a fost operat cu succes, miercuri, pentru a treia oară după accidentul suferit la un raliu în Italia, iar intervenţia chirurgicală care a durat opt ore a vizat partea posterioară a humerusului drept al pilotului. Kubica a mai fost operat de două ori după accident. La 5 februarie, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale de şapte ore la mână, în care membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat şi fracturile au fost reduse. De asemenea, chirurgii au stopat o hemoragie internă şi au stabilizat o fractură de femur drept. Vineri, pilotul a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr şi la partea anterioară a humerusului drept.

Robert Kubica a suferit mai multe fracturi la mâna şi piciorul drepte, la raliul Ronde di Andora, în apropiere de Genova. Accidentul lui Kubica a avut loc la 4,6 kilometri de la plecarea în cursă, în localitatea San Lorenzo, când maşina a ieşit de pe carosabil în plină viteză şi s-a izbit de zidul unei mici biserici.

×