Un bărbat de 36 de ani, din Drobeta Turnu Severin a fost găsit decedat în locuința sa în data de 1 mai. Cel mai probabil acesta a fost ucis de șerpii pe care îi ținea în locuință.
„La identificarea preliminară s-a stabilit că în imobil se aflau 7 reptile, respectiv 3 vipere aparținând familiei Vipera Ammodytes, 3 șerpi aparținând familiilor Colubridae și Anguidae și un exemplar exotic de piton Constrictor, care se aflau în spații special amenajate ce au fost sigilate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor”, spun polițiștii.
Joi, 9 mai, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul unui specialist biolog din cadrul Institutului de Biologie al Academiei Române, reprezentanți ai DSVSA și comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți, sprijiniți de jandarmi din cadrul IJJ Mehedinți au ridicat mai multe reptile din locuința din Drobeta Turnu Severin.
Acestea au fost ridicate de specialiștii Institutului de Biologie al Academiei Române urmând să fie efectuate procedurile legale.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.