x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Resuscitare - Germania nu abandoneaza

Resuscitare - Germania nu abandoneaza

de Irina Cristea    |    29 Ian 2007   •   00:00
Resuscitare  -  Germania nu abandoneaza

Presedintia UE trage cu dintii de Constitutie. Tratatul constitutional a reaprins in Europa discutii si orgolii care, vreme de un an, aproape ca fusesera date uitarii, o data cu ambitiosul proiect al Germaniei de a resuscita proiectul.

La initiativa presedintiei germane a Uniunii Europene, statele membre nu mai prididesc cu discutiile si negocierile pentru a obtine un acord care sa permita "invierea" proiectului Constitutiei Europene. La sfarsitul saptamanii trecute, 20 de tari membre s-au declarat favorabile unui dialog mai deschis cu partenerii de Uniune care se opun proiectului oficial sau prin votul cetatenilor.

CRITICI. Negocierile vor continua, dar asupra lor planeaza mari semne de intrebare. Multe dintre ele vizeaza procedurile la care oficialii germani apeleaza pentru a mobiliza toti "jucatorii". Germania a fost chiar acuzata ca foloseste prea mult canalele informale de discutii, ca apeleaza prea mult la lobby si ca, in realitate, toate discutiile pe tema tratatului trebuie sa aiba loc cat mai transparent, cat mai la lumina zilei.

Dincolo de aceste nemultumiri, presedintia germana a Uniunii a anuntat deja ca documentul trebuie sa sufere adaugiri, nu reduceri, si ca imbunatatirea sa va fi posibila fara ca Franta si Olanda, care au respins prin referendum tratatul, sa explice clar cu ce nu sunt de acord. Luarea deciziilor prin majoritate calificata in loc de unanimitate, o Comisie Europeana restransa, cu doar 15 membri, aparitia unui portofoliu al afacerilor externe sunt cateva dintre schimbarile cele mai importante incluse in document.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul