Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Hangiul tocmai pregăteşte gâştele la frigare pentru pofta de nestăvilit a lui Porthos. Eu citesc paginile cu nesaţ, să-l ajung din urmă pe D’Artagnan, care se-ndepărtează în galop de foamea pantagruelică a camaradului său, apropiindu-se cu fiecare verstă parcursă de portul din Calais.
Arhiva personală Ion C. Rogojanu
Cu "tatăl" Dumas veghindu-mi nopţile de citit la lumina lanternei, eu şi tânărul aspirant la uniforma muschetarilor îndeplinim misiunea şi păstrăm neştirbită onoarea Reginei! Ah, şi ce chef vom încinge cu toţii într-o tavernă pariziană, la ceas târziu, învelit în istorii ce-aşteaptă să fie scrise! E a... cine ştie câta oară când intru-n povestea muschetarilor lui Dumas. Îmi recunosc "viciul": îmi plac romanele de capă şi spadă. Nu mă pot dezbăra de obiceiul de-a le citi cu aceeaşi foame, cu aceeaşi plăcere a copilăriei. Doar că astăzi mai ştiu despre prolificul prozator francez că "a venit să cucerească Parisul cu patru iepuri, douăsprezece potârnichi şi două prepeliţe, vânate în drum spre Capitală şi, în schimbul lor, a primit găzduire pentru două zile la o tavernă". Mi-a "şoptit-o" mai demult un alt scriitor de pe Sena, André Maurois. Despre romancierul care a pornit să cucerească Parisul cam în aceeaşi manieră cu prea tânărul său personaj, D’Artagnan (vi-l amintiţi, călare pe mârţoaga lui galbenă, mereu gata să-şi aducă duşmanii în vârful spadei moştenite de la tatăl său?), ar mai fi de spus că era un "mâncău" şi un rafinat. Un gurmand şi un gurmet! Iar ambiţia lui cea mai de seamă era aceasta: "Vreau să închei opera mea literară de 500 de volume cu o carte despre arta culinară"! Ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat – rareori să nu fi împlinit ceva ce îşi pusese în minte să facă! – înmânând editorului său, Lemerre, un manuscris de 1.152 de pagini, intitulat "Le grand dictionnaire de cuisine" ("Marele dicţionar de artă culinară" – ar fi traducerea cea mai potrivită a titlului), care avea să fie publicat în anul 1873.
Pentru spirit şi trup
În urmă cu patru ani şi două anotimpuri, porneam la drum cu Jurnalul de bucătărie, spunând la un moment dat că ne dorim să fie o publicaţie mai puţin obişnuită, o "foaie pentru suflet, cultură şi piper".
Într-un fel, încercăm prin ediţia de astăzi să sublimăm aceste trei elemente definitorii ale revistei noastre, invitându-vă să foiletăm împreună câteva texte care arată în ce fel arta şi gastronomia interferează. În ce fel poate fi parcurs drumul de la fotografie, teatru, grafică ori textul tipărit până la… arta culinară.
Şi pentru că ne-am propus să hrănim spiritul, fără a neglija nevoile trupului, bineînţeles că nu vor lipsi reţetele, culese din cărţi, pe care le-am probat în bucătăria redacţiei noastre.
