x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Salonul international al benzii desenate - Clanta, preferatul copiilor

Salonul international al benzii desenate - Clanta, preferatul copiilor

29 Oct 2006   •   00:00
Salonul international al benzii desenate - Clanta, preferatul copiilor

Desenatori si scenaristi de benzi desenate din opt tari de pe trei continente si-au dat intalnire, in perioada 19-22 octombrie, la Bucuresti, in cadrul Salonului International de Benzi Desenate, editia a 16-a. In cadrul manifestarii au fost expuse planse originale ale unor autori din Franta, Belgia, Italia, Ungaria, Canada, Congo, Senegal si, bineinteles, Romania. "Din Romania au fost invitati sa expuna cei mai importanti creatori BD ai momentului, precum Vali Ivan - al carui personaj, Clanta, a fost mascota salonului, el aparand pe banderolele manifestarii, in catalog, pe badge-uri, dar si pe intregul filatelic editat special de Romfilatelia, Valentin Tanase, Walter Riess, iar surpriza Salonului a constituit-o Alexandru Andries, care, pentru prima oara, a fost descoperit de admiratorii sai si in calitate de autor de benzi desenate", a declarat Dodo Nita, presedintele Asociatiei Bedefililor din Romania. Clanta a avut multi admiratori in randul tinerilor veniti la salon, care doreau desene cu el alaturi de autograful autorului.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul