Se poate mai bine?

In a doua parte a diminetii, in fata barului Haller din micutul orasel italian Galeata, un Lamborghini Gallardo LP570-4 Super Trofeo Stradale tocmai s-a oprit pe piatra cubica de pe jos, ragaind gaze de esapament intr-o maniera usor amenintatoare. N-ai cum sa nu-l observi: in primul rand, e un Lamborghini; in al doilea, e vospit intr-o nuanta puternica de Rosso Mars – ca sangele proaspat; si in al treilea rand, are in spate un eleron din fibra de carbon de marimea unei mese de nunta de la tara.

In ceea ce priveste supercarurile, e greu sa gasesti unul mai evident. Asa ca, functioneaza ca un carlig pentru toti ochii din piateta. Scena pare luata din inceputul unui film al lui Coppola. O adunatura de batrani, scaldandu-se ca niste soparle in tarziele si neasteptatele raze de soare – niste mafioso imbracati bine pentru iarna ce se intrevede, cu esarfe la gat si paltoane negre. Cu parul bine aranjat, precum vedetele din cinemaul anilor '50, sorb cea mai neagra smoala din cesti imposibil de mici.

Mormaie, pe frecvente joase, tipic oamenilor batrani – se rosteste si cuvantul cu "f'. Dar aici, cunostintele despre supercaruri sunt innascute, nu predate, mai degraba asimilate ca o religie, decat invatate. Iar biserica Ferrari va fi inevitabil invocatain timpul unei conversatii, atunci cand apari in ceva care arata ca masina de weekend a insusi Stapanului Minciunilor. Clantaneala de maxilare nesigure incepe sa discute masina, dandu-si coate ca de lanasi scotand sunete ca de motor. E ca si cum te-ai uita la o haita de caini foarte batrani adulmecand urma unei pisici cu artrita.

Ne-am oprit pentru a consulta, disperati, harta. Lamborghini ne-a dat in exclusivitate, dar pe distanta limitata, masina pe care ei o numesc "cea mai extrema din toata gama Gallardo', iar eu am riscat mergand vreo doua sute de kilometri plictisitori pe autostrada, in cautarea unor drumuri mai interesante. Ai putea crede ca 600 km inseamna mult, dar in cele din urma, in mod inevitabil, par prea putini. Ar mai fi problema suplimentara data de faptul ca nu mai reusesc sa gasesc bucatile alea de asfalt care pareau atat de tentante pe Google Earth. Cu atat mai dureros cu cat fiecare kilometru consumat in cautarea lor inseamna mai putini ramasi pentru chestiile cu adevarat distractive. Ridicand ochii, imi aduc aminte de inca un lucru: uita de mini-gravitatia pe care un supercar o exercitain orassi, in scurt timp, vei strange dupa tine o multime de oameni.

Sa explici masina e dificil avand cunostinte tehnice minime in italiana, asa ca are loc un amestec fervent de miscari din bratsi aratat cu degetul pentru a explica de ce acest Gallardo e special. Reusesc, totusi, sa clarific faptul ca aceasta versiune noua are un V10 de 5,2 litri si 570 CP indesat sub un capac din fibra de carbon cu model romboidal, tractiune integrala, o viteza maxima de 310 km/h si ca va atinge suta in 3,4 secunde; ca reuseste sa scape de 70 kg fata de masina standard, ceea ce il duce la relativ modesta cifra de 1.340 kg, exact aceeasi ca a actualului Superleggera.

Are cusca de protectie, hamuri cu prindere in patru puncte, pe cat de impresionante, pe atat de iritante, si un eleron spate ajustabil furat in intregime de pe masinile de competitie Blancpain Super Trofeo. Totul contopit pentru a produce aceasta versiune de strada (Stradale), din care vor exista doar 150 de exemplare. In mod bizar, masina noastra e stantata "0' din 150 – punand inca un strat de confuzie peste incalcita conversatie anglo-italiana.

Multi oameni dau din cap a apreciere. De nicaieri apar niste copii mici care se holbeaza cu gurile cascate, cu un abandon nemaiintalnit dincolo de varsta lor, in timp ce tatii acestora injura zgarcenia loteriei si a sortii. Pe batranei i-a ajuns frenezia – unul dintre ei s-a ridicat, iar doi s-au aplecat inainte, pe genunchi. Un altul e posibil sa fi murit. Insa ne-am orientat si ne-am espressorizat, asa ca e timpul sa plecam din nou in cautarea acelui drum ascuns, pentru a vedea daca eleronul ala are si alt rol decat acela de parasolar pentru o congregatie de patru tevi de esapament.

Zece minute mai tarziu, reusesc sa gasesc ruta pe care o cautam. Se numeste SP4/SS310 si merge din Santa Sofia in Stia prin Parco Nazionale delle Foreste Casentinesi, Monte Falterona e Campigna... si se ridica la nivelul asteptarilor, lasand in urma campiile pentru curbe si diferente de nivel. Si e liber. Versantii mascati de pomi sunt delimitati pe una dintre margini de o bariera rustica de lemn, iar pe cealalta, de stanca goala, colturoasa. Niciuna din variante nu pare excesiv de confortabila.

Toate astea sunt usor de ignorat, insa. Zeii ne zambesc. E o zi minunata. Atmosfera e curatasi limpede, iar asfaltul este uscat. Lumina soarelui e la fel de subtila ca eleronul lui STS; lumina isi face drum prin padure ca niste lasere argintii. Aproape ca ma mir cum de nu da foc pomilor. Iar asta e un Lamborghini Gallardo foarte frumos, chiar daca – hai sa fim sinceri – pare aproape identic cu Superleggera – eleronul sta atat de sus pe montantii lui, incat e invizibil din scaunul soferului. Caroseria e ceva mai rigida, poate, gratie custii de protectie care stain spatele scaunelor turnate in carbon, dar nu sunt diferente radicale. Urcand si mai departe pe acest drum superb, treptele a doua si a treia lucreaza la foc continuu, a patra doar ocazional, pe bucati drepte pentru care am luptat din greu, experienta incepe sa semene cu unul din visele alea in care totul functioneaza cum trebuie.

Din pacate pentru mine, sunt genul de om pentru care perfectiunea nu poate fi atinsain momentele in care sunt treaz. Intru tare intr-un viraj umbros si imi dau seama ca nu am observat nota jucausa din zambetul zeilor amintiti mai sus.
"Hai sa-mi bag...!'. Un pic de infatuare si, dintr-odata, uit casi minorii ar putea citi ce am tipat eu in masina. Exista un moment cand descopar ca, desi volanul e rasucit, absolut nimic nu se intampla. Gheata. Drumul a devenit alunecos, neted si stralucitor, iar acest Lamborghini editie speciala se indreapta sec spre barierele de protectie. Stau ca un imbecil timp de o eternitate si maintreb daca sunt pe cale sa-mi pierd slujba. Suficient timp pentru a-mi suna seful si a-i spune "nu cred ca o sa iasa la polisat...
pentru ca e cu doi metri mai scurta decat era azi-dimineata. Si la 30 de metri sub nivelul drumului. Pe acoperis. In flacari'. Stii tu cum e cu perceptia alterata de starile de stres...

Metoda general acceptata de a face fata subvirarii la masinile cu motor central este sa lasi acceleratia, pentru a transfera din masa pe rotile din fata. Sau, daca te crezi un erou cu reflexe demne de o mangusta, ii dai si mai multa putere, supravirezi si ii scoti fundul in afara, dupa care te rogi sa ai suficient spatiu pentru a redresa glisarea lateralainainte ca decorul sa se transforme intr-un urias senzor de parcare cu sunet de metal strivit in loc de bip. Ceea ce suna corect in timpul unei conversatii la o bere, si mai putin atunci cand incerci sa eviti un accident. Din fericire pentru mine, piciorul a cam... cazut singur de pe acceleratie, din cauza fricii. A ales, instinctiv, prima optiune. Care a functionat bine pentru o vreme, dupa care a devenit un pic... plictisitoare.

LP570-4 este, dupa cum sugereazasi numele, este o masina cu tractiune integrala. Dar cu ponderea mai mare pe rotile spate si masa distribuitain procentaj de 43/57 fata/spate. Deci o metoda mult mai amuzantasi mai rapida de a aborda un viraj alunecos este sa mentii acceleratia constantasi saincerci sa pui la treaba cei 540 Nm atunci cand incepi sa vezi iesirea.

La fel ca intr-o relatie esuata, e greu sa mai ai incredere dupa acea prima experienta neplacuta, iar supercarurile cu motor central sunt la fel de iertatoare de regula ca si inspectorii de la FISC sau agentii de circulatie in perioada Craciunului. Insa exerseazain continuare, si acest Gallardo iti va aduce aminte de ce e una dintre masinile exotice cel mai usor de condus repede in conditii nesigure. Mica, prietenoasasi rapida. E drept, vizibilitatea nu e grozava, iar spatele poate deveni un pic instabil atunci cand sistemul 4x4 e pus sub presiune, dar de fiecare data cand te urci pe frane sau accelerezi tare – chiar si atunci cand jumatate din masina sta pe unsoare – se intampla ce ar trebui sa se intample. Ceea ce iti daincredere.

Dar pe drumuri obisnuite la o viteza relativ normala, ramane un Gallardo. O masina lansatain 2003. Ceea ce inseamna ca, in ciuda editiei limitate a STS-ului si a genialitatii lui, incepe sa-si arate varsta. Ridurile de pe fruntea supercarului, neatinse inca de echivalentul tehnologic al botoxului. Cutia de viteze e, probabil, indiciul cel mai evident, bruscand la schimburi, impingandu-ti capul inainte. Tinuta a inceput si ea sa para usor prea teapana, in comparatie cu cea a masinilor aflate in floarea varstei acum, cum sunt Ferrari 458 sau mai ales McLaren MP4-12C. Pentru o masina cu un asemenea potential, nu e rea in termeni absoluti, insa clasa i-a luat-o inainte, iar lui Gallardo incep sa-i scartaie genunchii.

Cugetand la varful de lance usor bont, ma retrag la cel mai apropiat hotel pentru a reduce cat mai mult consumul de kilometri. Sunt tentat sa merg mai departe, dar cum temperaturile scad si mai mult, kilometrii se apropie de limitasi in zona nu exista vreun serviciu mobil de remorcare, hotaram saincheiem ziua si sa ne retragem pentru somn.
Urmatoarea dimineata e rece de-ti crapa pielea. Si imi dau seama ca nu-mi pasa ca Gallardo a devenit echivalentul auto al unei MILF; cu siguranta trecuta de prima tinerete, dar in continuare atragatoare. Asezata in parcare, incaimi supune interiorul stomacului la un dans exuberant, cu un plus din partea eleronului urias. Cand deschizi portiera, auzi cum pompele de combustibil se armeaza. Porneste motorul V10 intr-un spatiu inchis si pregateste-ti urechile pentru cel mai bun solo de tobe. Stiu ca e copilaresc si ca nu face masina sa mearga mai bine, insa Teatrul Lamborghini e mereu deschis, iar eu, se pare, sunt mereu gata sa aplaud. Iesim din nou pe drum, sus in varful muntelui, exact atunci cand rasaritul pare sa vare degete lungi pe gatul vaii. Drumul pana aici a fost educational, in cea mai mare parte a timpului gandindu-ma daca pot chiar sa simt actiunea eleronului sau daca e un soi de profetie care se autoadevereste. Am un eleron, deci simt forta de apasare.

Nu exista radio, si cea mai mare parte a interiorului este acoperita de fibra de carbon chioara, deci vibratiile si vuietul acelui V10 au fost singurii mei companioni de drum, o combinatie care ma face sa simt gustul zgomotului undeva pe maselele din spate. Si este, in continuare, minunat. Insa, mult prea curand, trebuie sa ne retragem. Coboram inapoi prin padure si peste dealuri, sus pe autostrada A14, si fuga-mars spre sediul Lambo. Unde masina este predata cu 614 km mai multi decat la preluare. In drum spre iesire, vedem cum LP570-4 este parcat in fata intrarii din sticla a edificiului, murdar si magnific ca un contrapunct. Iar mintea mea incepe sa lucreze.

Acest Super Trofeo Stradale – le fel ca Lamborghini in sine – are o inclinatie bizara spre lipsa de subtilitate. Designul exotic, tractiunea integrala, franchetea mecanicasi, da, chiar si cutia de viteze care smuceste, toate ii dau o oarecare unicitate. Gallardo nu mai este un varf de lance. Dar este inaltator si foarte supercar. Te trimite instant inapoi la zece ani. STS este, luat la bani marunti si privit strict rational, complet inutil. Trebuie sa mergi prosteste de repede ca sa profiti de eleron si, pe un drum public, asta ar echivala cu schimbarea numelui tau cu un numar de detinut. Am si o banuiala ca pe un circuit mare, rapid si infricosator, STS ar putea parea – chiar daca ar fi distractiv o vreme – un pic prea moale. Deci, gandirea rationalati-ar spune sa ramai la un Superleggera, un LP560-4 standard sau la viitoarea editie non-limitata a lui LP550-2.

Dar sa cumperi un supercar din motive rationale este o demonstratie infatuata a unui surplus de venituri. Cumperi un supercar pentru cail vrei, nu pentru ca ofera solutii pertinente problemei transportului. Stiu ca, in esenta, rolul lui Super Trofeo Stradale este de a mentine cald numele de Gallardo.
Dar e si masina cu eleronul urias. Ceea ce il face, aici si acum, cea mai buna masina din lume.