De la 1 ianuarie 2007, SC AZBOCIM SRL Fieni ar trebui sa-si inchida portile. Azbestul care se foloseste in fabricarea placilor de azbociment este considerat cancerigen. In consecinta, normele UE cer inchiderea fabricii. 90 de oameni ar ramane pe drumuri. Daca, pana atunci, nimeni nu gaseste o solutieâ¦
|
SPERANTA MOARTA. Muncitorii de la fabrica de azbest Fieni se tem ca nu vor mai avea cu ce sa-si intretina familiile.
Pentru unii dintre ei, salariul era unica sursa de venit
|
"CRED CA ESTE UN ZVON!" Pentru cei aproape 90 de muncitori ai fabricii, vestea a cazut ca un trasnet. Desi au aflat acum doi ani, unii dintre muncitori nici acum nu prea cred ca o data cu integrarea europeana ar urma sa-si piarda locurile de munca. "Eu zic ca este un zvon", spune Simion Alexandru, unul dintre angajati. Dupa 35 de ani de munca in fabrica, tare greu ii vine acum sa se gandeasca ca va fi nevoit sa-si caute altceva de lucru. "La 53 de ani ai mei, cine credeti voi ca ma mai angajeaza? Asta e tot ce stiu sa fac, iar daca va trebui sa plec din fabrica, unde sa ma duc? In Fieni, numaâ asta se face, oamenii traiesc din activitatea cu cimentul, cu placile. Ca asta am invatat de mici! Copilul meu de-abia a terminat armata si degeaba vrea sa lucreze, ca nu are unde. Nevasta-mea e casnica, a lucrat si ea la o fabrica, ce nu mai este. Singurul care mai aduce ceva bani in casa sunt eu. Va dati seama ce inseamna desfiintarea fabricii pentru noi!", isi varsa omul naduful, ingrijorat. De aceeasi parere este si Cristian Manoiu. Lucreaza in fabrica de azbociment de mai bine de 20 de ani. Ba, mai mult, nici zgomotul infernal pe care utilajele il fac la prelucrarea azbestului nu il mai deranjeaza. S-a obisnuit. Si spune el, "greu ne va fi cand ne vom trezi cu totii pe drumuri!". Nu se plange nici de umezeala din hala, nici de cele sase milioane pe care le ia, dupa opt ore de munca in praf si frig. "Pentru familia mea ar fi un dezastru, dar poate nu vom fi aruncati in strada", spune barbatul de 35 de ani cu vocea rugatoare.
"DISCUTIE A SURZILOR!" "Cred ca e o nedreptate desfiintarea fabricii", afirma cu convingere directorul Marian Badea. "Fata de Polonia, care a avut o perioada lunga de timp pentru a putea trece treptat-treptat la lucrul cu alte produse, la noi, trecerea mi se pare brusca, nu ni se dau despagubiri materiale, trebuie sa trecem la alte tehnologii prin forte proprii. Ni s-a dat verdictul, nu si solutia!" Desi destinul fabricii e hotarat de mai bine de 2 ani, directorul fabricii recunoaste ca nu a facut nimic pentru a schimba lucrurile. Priveste in pamant, neputincios. Ca si angajatii sai, Marian Badea a muncit de cand se stie in industria cimentului si a azbocimentului. Intalnirile numeroase pe care le-a avut cu patronatul nu au facut decat sa-i intareasca convingerea ca, de foarte mult timp, poarta o "discutie a surzilor". Singura solutie pe care o poate intrezari este reprofilarea spre tigla metalica, tabla cutata sau elemente prefabricate din beton. "Toate acestea necesita o retehnologizare de miliarde. Asta e adevarata problema, nu faptul ca oamenii trebuie sa se adapteze. O luna de calificare la locul de munca ar fi suficienta pentru ca angajatii sa invete cum functioneaza noua tehnologie", sustine directorul intreprinderii.
Privirea resemnata a directorului fabricii pare sa spuna "Vom trai si vom vedea!". Hanoracul pe care il poarta, avand pe el inscriptionat "Carpacement Group", pare sa fie singurul lucru care ii va ramane din toata aceasta afacere. Speranta este doar in ochii rosii, de la atata curent, ai muncitorilor, celor care acum le tremura sufletul la gandul ca in curand ar putea sa fie muritori de foame..., dar membri ai Uniunii Europene.
BOALA LUNGA, MOARTE SIGURA
|
Fabrica de azbociment functioneaza din 1971. Din 1999 a fost preluata de grupul german Heidelberg Cement. Daca la infiintare, intreprinderea avea 280 de angajati, in 1991 a ajuns sa aiba 163 de muncitori, pentru ca in momentul privatizarii sa numere 115. Hala, care altadata fremata de agitatia muncitorilor, rasuna acum a gol. La pranz, doar 5, 6 muncitori suportau zgomotul si umiditatea incaperii intunecoase. Banii putini si teama ca pe viitor vor ramane fara loc de munca au determinat aproape 30 de oameni dintre cei ramasi sa plece la lucru in strainatate. Directorul fabricii spune ca, prin campaniile pe care le-au facut Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si Ministerul Mediului impotriva folosirii azbestului, profitul a inceput sa scada considerabil, la fel ca si capacitatea de productie, la numai 40%. Marian Badea (foto) explica scaderea profitului: "Unul dintre motive este concurenta neloiala a fabricantilor din Ucraina, care au acaparat mai bine de jumatate din piata. Pretul placilor pe care le fabrica este foarte ieftin, pentru ca cimentul si toate celelalte elemente din componenta placilor sunt achizitionate la un pret foarte scazut si din 20 milioane de metri patrati am ajuns sa vindem doar opt. Un alt motiv este pretul cimentului, care la noi a crescut extrem de mult. Daca in Germania, de exemplu, tona de ciment este de 55 de euro, in Romania este de 86 de euro."
|
CANCER
|
Azbestul este o roca naturala. Se foloseste in constructii (pentru izolarea termica si electrica a cladirilor), minerit, la fabricarea navelor maritime sau a echipamentelor de protectie, in special pentru ca rezista la incendiu. Fibra de azbest era considerata foarte importanta si foarte greu de inlocuit, desi azbestul determina inflamarea plamanilor, care favorizeaza aparitia cancerului. Un studiu efectuat pe un grup de muncitori navali a aratat ca asemenea formatiuni tumorale au aparut si dupa 15-20 de ani de la incetarea expunerii, ceea ce inseamna ca, desi azbestul are o perioada de actiune patologica destul de lunga, efectele sale cancerigene sunt sigure (90% din subiectii care lucrau pe santierul naval respectiv prezentau semne clinice de azbestoza).
|
EUROmania Integrarii - 17 mai 2005
|