x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Spyker a fost vândut la americani

Spyker a fost vândut la americani

de TopGear    |    28 Sep 2011   •   21:00

Cei de la Swedish Automobile, compania de care apartin marcile Spyker si Saab, a fost in tratative cu un grup ruso-britanic, aflat sub conducerea lui Vladimir Antonov, insa acesta nu a mai dorit sa se implice in sustinearea financiara pentru Swedish Automobile, chiar daca a anuntat recent intentia de a construi o versiune moderna pentru Interceptor Jensen. La inceputul lunii mai, compania olandeza Spyker a incheiat o tranzactie cu producatorul chinez Hawtai Motor cu scopul de a se obtine niste fonduri de urgenta pentru reinceperea productiei la Saab. Acum, Spyker a fost vandut catre o companie din Statele Unite ale Americii, iar noul proprietar se numeste North ...Citeste articolul complet in TopGear

×
Subiecte în articol: spyker proprietar nou