x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul STRIGOII ŞI IELELE DE LA CĂMPU MARE

STRIGOII ŞI IELELE DE LA CĂMPU MARE

28 Mai 2007   •   00:00
STRIGOII ŞI IELELE DE LA CĂMPU MARE
Sursa foto: Karina Knapek/

Jocul căluşarilor de la Cămpu Mare, duminică, 27 mai 2007.



×