Un substitut de copil - Micuta Micky

O cheama Micky, pentru ca nu am avut suficienta imaginatie, are 3 ani si este Bichon havanez. E frumoasa, inteligenta si are un suflet imens. Bine, asta spun toti stapanii despre cainii lor!

Ziua lui Micky incepe cu urmarit deschiderea de pleoape, apoi bataia somnoroasa a genelor stapanului si, in final, cand ochiul se izbeste de lumina, cu fericirea vanturata de coada micului companion. Ati putea spune ca Micky este un bun observator al vietii umane, dar nu, ea traieste pandind, asteptand un semn de afectiune. Este chintesenta existentei ei - de la rasarit pana la apus. Altfel, Micky se ocupa cu latratul oricarui zgomot, dar cel mai mult ii place sa astepte pana cand o doamna batrana si debila se apropie de coltul de bloc ca sa o sperie cu un latrat. Probabil, voi plati, intr-o zi, si o inmormantare. Si are un latrat de soprana canina! Canta pe "Et si tu n’existais pas", "Dragostea din tei" si, dupa dispozitie, la anumite reclame. Ce mai, fara pic de dispret, este o Mariana Nicolesco a lumii canine.

DOMNISOARA. In afara de faptul ca are cateva tulburari psihice care ma indreptatesc sa ma consider o mama ratata - de exemplu, nu sufera necunoscutii, nu-i plac cainii educati, ci prefera tipul "sunt vagabond si sunt hoinar si n-am un os in buzunar" - , Micky este pentru mine si pentru parintii mei substitutul de copil - deocamdata! Ca atare, imaginati-va oameni in toata firea care se tavalesc pe jos pentru ea si, atentie, vorbesc la telefon cu domnisoara Micky. Ah, am uitat sa precizez: Micky este, inca, domnisoara. Dincolo de toate aspectele, cert este ca bichonica mea (ca un caine adevarat) umple atmosfera din casa. De aceea, nu pot tolera ceea ce-mi spunea cineva zilele trecute: nu suporta cainii, pentru ca sunt cele mai proaste fiinte. L-am intrebat: "Ai avut?". "Da", mi-a raspuns. "Stii ca se spune ca, de obicei, cainii seamana cu stapanii?", i-am aruncat, apoteotic, parasind scena discutiei.