x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Vremea se răceşte în weekend. Vezi prognoza pe trei zile

Vremea se răceşte în weekend. Vezi prognoza pe trei zile

21 Oct 2011   •   10:47
Vremea se răceşte în weekend. Vezi prognoza pe trei zile

Vineri, va fi frig in vest, centru si nord, dar va fi cald si insorit in sud. De sambata, insa, racirea va cuprinde toata tara. Valorile vor ajunge sub temperaturile normale ale perioadei, potrivit meteorologilor.

Vineri, vremea nu mai e la fel de frumoasa in vestul, centrul si nordul tarii pe cat a fost in ultimele doua zile. Aici norii strang randurile si nu stau degeaba. Vor turna ploi de toamna intreaga zi, iar maximele sunt aici mult mai mici, cu valori si de numai 5-6 grade. Sunt totusi regiuni in care vremea inca nu se strica. Soarele nu se lasa prea mult acoperit in restul tarii, ba chiar in sud vorbim inca de valori si de 20 de grade. E drept, la munte, in Carpatii Orientali mai ales, ploile se transforma treptat in lapovite si ninsori, dar macar vantul nu trece nicaieri de moderat.

Bucurestenii au inca parte de o portie buna de soare, asa ca temperatura inca nu scade prea mult. La amiaza vom avea parte de 18 grade, fara vant sau ploi. Presiunea atmosferica urca de la 761 mm coloana de mercur, valoare o idee deja peste cea de referinta.

Vremea intra intr-un process clar de racire la munte vineri. Temperaturile vor scadea mai ales in masivele din vestul si nordul tarii, dar nici in rest nu mai e ca joi. In plus, peste crestele occidentale norii vor turna ploi, iar peste cele orientale lapovite si chiar ninsori. In rest, abia seara vin precipitatiile. Ceata matinala insa a fost si aici destul de densa peste vai si depresiuni, dar se va disipa pana la amiaza. Din fericire, desi temperaturile scad, vantul nu depaseste cote moderate.

In interiorul arcului carpatic, vremea este vineri si cu 8 grade mai rece ca joi. De la 9 grade la Cluj si 10 grade in Timisoara, maximele urca spre cel mult 14-15 grade la Sibiu si Brasov. Norii sunt compacti peste Banat, Crisana, Maramures si Transilvania, iar ploile ocupa aici arii mari. In sud, aerul rece inca nu a ajuns, asa ca e cam ca joi in aceasta parte a tarii. Vantul e o idee cam agitat in estul Munteniei, dar temperaturile urca la 18 grade la Pitesti, 19 la Craiova si chiar 20 la Giurgiu. Nici dobrogenii nu simt de vineri schimbarile vremii. Aici soarele este nestingherit de nori, vantul nu trece de moderat, iar maximele ating 17 grade la Constanta si 16 la Tulcea.

Partea de nord a Moldovei are parte de o racire serioasa a vremii. Abia daca se mai fac 7 grade la Suceava si 9 la Piatra Neamt si Botosani. Local, ploile se arata si ele in aceasta parte a regiunii, dar in rest soarele isi face si el loc in peisaj, iar temperaturile urca spre 15 grade la Focsani si Galati, dar vantul incepe sa sufle cu putere, semn ca vremea se va strica si aici.

Vremea rece mai face un pas sambata. Temperaturile coboara chiar sub cele normale, asa ca maximele vor fi intre 7 si 15 grade, cu cele mai mici temperaturi in Bucovina. Ceata matinala, norii si burnita vor colabora pentru un peisaj de toamna tarzie in special in sudul si estul tarii. Vantul se intensifica si el mai ales in regiunile din afara arcului carpatic.

Bucurestenii simt si ei aerul rece in maxima care nu va mai salta peste 12-13 grade. Peste zi va burnita, iar soarele nu se mai arata de sub nori.

Incheiem saptamana cu mai putini nori. Duminica in sud inca mai este innorat si burniteaza, dar in rest, se mai arata si soarele. Temperaturile pornesc de la 7-9 grade in nordul Moldovei si ajung si la 16-17 grade la adapostul arcului carpatic.

In Capitala, duminica se anunta o zi nu tocmai potrivita de plimbari. Burniteaza cand si cand, norii sunt densi, iar maxima se opreste la 13-14 grade.

×