Calatori straini despre Tarile Romane

Incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea asistam la un pelerinaj al unor calatori, pictori si desenatori straini, atrasi de pitorescul si "exoticul" Principatelor Dunarene

Imagini: Arhiva profesor Ionel Zanescu

Incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea asistam la un pelerinaj al unor calatori, pictori si desenatori straini, atrasi de pitorescul si "exoticul" Principatelor Dunarene

Frumusetile naturii cu muntii si codrii seculari, hanurile si curtile boieresti cu cerdace largi, popasurile de posta si carciumile, manastirile si bisericile au constituit tot atatea repere pentru calatorii straini dornici de a redescoperi zona carpato-dunareana. N-au scapat penelului sau penitei frumoasele vesminte populare romanesti, mai ales femeiesti, care variaza de la un judet la altul; costumele surugiilor si dorobantilor, saricile ciobanilor, dar nici preocuparile de zi cu zi ale oamenilor de rand. Miile de stampe, litografii si desene lasate de cei circa 75 de graficieni staini constituie pentru istoria noastra un vast si bogat material documentar. La acestea se adauga notele de calatorie, ce aduc un surplus de informatie.

DEMIDOV. Un prim calator pe meleagurile noastre a fost Printul Anatol Demidov (1812-1870), mai tarziu sotul Principesei Matilda Bonaparte. Acesta a intreprins in vara anului 1837 o expeditie stiintifica prin Ungaria, Principatele Dunarene, Crimeea si sudul Rusiei, fiind insotit de numerosi colaboratori, dintre care cel mai cunoscut si mai de seama a ramas talentatul pictor francez August Raffet.

In urma calatoriei, Demidov publica la Paris, in 1840, lucrarea "Voiage dans la Russie meridionale et la Crimee par la Houngarie, la Valachie et la Moldavie". In afara de splendidele ilustratii, in buna parte ale lui Raffet, autorul ne lasa un bogat material cu privire la epoca regulamentara in Principate.

Demidov a intrat in Valahia pe la Orsova, a continuat drumul pana la Giurgiu, de unde cu o caruta de posta ajunge la Bucuresti.

OBSERVATII. Anatol Demidov ne da urmatoarea relatare interesanta asupra postei romanesti la 1837: "Dupa multe staruinte, capitanul postei ne da voie sa luam caii ca sa ne ducem la Bucuresti, si dupa trei ceasuri de alergaturi si cereri am putut sa avem la indemana toti caii pe care poseda posta din Giurgiu. Stansesem 24, dar numai 2 trasuri se folosira de ei. Chipul in care se inhama caii la aceste trasuri merita sa li se dea atentie. Ei sunt de o specie mica, subtiri si fara rasa, dar de o iuteala si de o tarie fara seama, caci fug ca niste sageti. Sunt inhamati in felul cel mai simplu, cu ajutorul a doua funii care tin loc de sleauri si care sunt aduse pe sub pieptul calului printr-un brau. Imprejurul capului alta funie, mai putin tare, tine loc de capastru. Fara zabale, fara potcoave, animalul este aproape slobod. Cand in trecere de la o statie la alta, caii sunt obositi, surugii se dau jos, ii freaca la ochi si-l trag de urechi, incredintati ca asa s-au mai odihnit. 12 din acesti armasari fura inhamati doi cate doi la fiecare trasura... deodata, animalele atatate de chiuiturile prelungi si ascutite ale surugiilor, un fel de salbatici pe jumatate goi, ne luara pe sus, trecandu-ne peste campii intretaiate de vagauni, de rauri, de smarcuri fara fund, si ne adusesera la Bucuresti chiar in seara aceea".

Si Anatol Demidov ne lasa o descriere a carutei de posta: "Diligenta postala valaha - numita caruta sau olac in aceasta tara - este un fel de treuca, facuta din lemn si asezata pe patru roti, mai mult sau mai putin rotunde, sustinute de doua osii de asemenea de lemn, fara arcuri, fara nici un fel de legatura de fier. Aceasta lada, plina cu fan, adesea putred, poate primi un calator, arareori doi".

Sosit in Capitala in seara zilei de 13 iulie 1837, "cea dintai grija este sa-ti faci rost de o trasura frumoasa. Intinderea mare a orasului si mai ales moda poruncesc acest lucru; nici un om cu oarecare vaza nu poate sa se arate pe strada mergand pe jos... Nu am intarziat sa strabatem, fiecare pentru el, acest oras mare, ale carui strazi populate sunt ticsite de nenumarate pravalii, in care activitatea inlocuieste luxul.... Ce uimeste mai mult in acest oras este varietatea portului si a figurilor, pe care o infatiseaza in fiecare clipa numeroasa lui populatie". Bucurestiul, dupa parerea calatorului, ar avea 10.074 de case, 95 de biserici, 26 de manastiri, trei tipografii si doua spitale. Populatia ar fi in jur de 61.000 de locuitori. In cele patru zile cat a poposit aici, a vizitat pe rand Muzeul de stiinte naturale, Biblioteca publica, cu vreo 7.000 de volume, si Colegiul "Sf. Sava".

Demidov expune primirea lui de catre domnitor la gradina lui Scuffa, participarea la parada garnizoanei orasului si la o petrecere data de Aga Filipescu. Despre Alexandru Voda Ghica are numai cuvinte de lauda si poarta cu el o "conversatie usoara si spirituala asupra tuturor subiectelor care ocupau atunci saloanele Apusului". Cu prilejul balului dat de Filipescu, ne spune ca "nu cunoaste vreun oras din Europa unde sa se poata aduna o societate mai desavarsit placuta, unde cel mai bun ton se arata necontenit impreuna cu cea mai dulce veselie".

LA IASI. Plecand din Bucuresti la 17 iulie 1837, cu doua trasuri cumparate, si, trecand Buzaul si Ramnicul, ajunge in Moldova. La Iasi va fi gazduit la Hotel Petersburg, iar mai apoi va fi primit de domnitorul Mihai Sturza, care arata o "instructie putin obisnuita" si gata oricand sa-si cedeze averea numai sa dispara umilinta tributului catre turci.

Iasiul, cu un inceput de pavaj al strazilor, se mandreste cu Academia Mihaileana, Societatea de medici si naturalisti, Spitalul Sf. Spiridon, Biserica Trei Ierarhi, trei tipografii, o librarie si chiar un cabinet de lectura franceza. Demidov ne pune la dispozitie si o ampla statistica privind populatia, orasele, targurile si impozitele ce se percepeau de la locuitorii Moldovei. Cel mai probabil aceste cifre i-au fost puse la dispozitie de consulatul rusesc. Insotit de ceilalti calatori, va trece pe la Sculeni, in Basarabia.

INTERES. Franta a manifestat asupra societatii romanesti un interes deosebit. Un asemenea emisar al Frantei a fost pictorul August Raffet (1804-1860), unul dintre artistii care au indragit tara noastra si poporul ei. Arta sa profund realista ne-a infatisat chipuri din toate straturile sociale, dar mai cu seama din popor, desenand tarani, surugii, sacagii, preoti de tara, lautari etc.

Iata comentariile sale insotind binecunoscuta gravura ce reprezinta Biserica Sf. Gheorghe Nou, executata la 13 iulie 1837: "Biserica Sf. Gheorghe despre care vorbim aici are o tinda impodobita cu zugraveli in stil bizantin, printre care se ghiceste fata aproape stearsa a fericitului ei ctitor". Despre gravura ce infatiseaza biserica Grecilor sau a lui Ghiorma Banul, desenata la 15 iulie 1837, Raffet spune: "Acest mic lacas inchis intr-o incinta ingusta si inconjurata de un cimitir saracacios se deosebeste mai ales prin zugravelile care acopera zidaria exterioara... Stilul cladirii reaminteste destul de bine pe acel al moscheelor de mica insemnatate".

Printre alte schite desenate de Raffet la Bucuresti se numara si cele ce infatiseaza sedinta "Obstestei Adunarii" din 15 iunie 1837, infanteria romana defiland in pas alergator pe campul de exercitii de la Cotroceni si hora jucata de muzicantii regimentului 2 in gradina lui Scuffa, in fata domnitorului Alexandru Ghica.

Un alt artist francez, cu dragoste de romani, Michel Bouquet (1807-1890), a vizitat tarile noastre prin 1840, lasand o multime de desene si de tablouri pretioase, in acuarela sau goasa, din care majoritatea au fost publicate intr-un frumos "Album valaque. Vues et costumes pitoresques de la Valachie", litografiat la Paris in 1843.

Calatoria spre Bucuresti se va face cu o birja, alaturi de caravane de lipscani cu marfuri in carutele lor trase de opt sau de doisprezece boi sau cai. Oprit la un han, intr-o zi de duminica, are prilejul sa vada hora si pitorestii lautari. Calatorul descrie costumul popular si in special cel al femeilor ce "trezeste fericitele amintiri ale Greciei si Italiei; in pictura ar fi incantator in ce priveste culoarea; in sculptura superb ca linii si lasand ca sa se vada proportiile trupului si gratia boiului". O splendida ilustratie arata maretia horei, cu specificul strai popular. In Bucuresti il fascineaza Hanul lui Manuc, cu cele doua siruri de stalpi si o singura scara; cutare casa de mahala, cu sacnasiuri catre strada; macelariile de pe malul Dambovitei, dar si locuitorii goi care fac baie in rau, sub privirile indulgente ale sergentului.

Dintre cele mai cunoscute desene ale lui Bouquet se numara "Bucurestii vazuti de la Curtea Arsa (Dealul Spirii)", infatisand campia presarata cu ruinele fostei curti domnesti, unde poposeau carutele taranilor; apoi "Podul Calicilor", un frumos peisaj de iarna inchipuind cativa infanteristi ce patruleaza pe ulita acoperita cu zapada, si in final cele realizate in tara: "Iasi", "Varful Panaghia", "Malurile Prutului", "Campulung-Muscel", "Cetatea Neamt", "Curtea manastirii Campulung" etc. Nu lipsesc nici tipurile sociale: "Carutas tigan", "Dorobant din Romanati", "Costume valahe".

DOUSSAULT. Un alt artist francez, pictorul portretist Charles Doussault, a vizitat in anii 1843-1844 Tarile Romane, dupa o calatorie de trei ani in Imperiul Otoman. Doussault a schitat o multime de colturi si aspecte pitoresti din vechiul Bucuresti, dintre care amintim: "O strada in oras", "Turnul Coltii", ruina intrata in legenda, "Steaua", infatisand copii dintr-o mahala mergand cu colindul si, in sfarsit, "O serata la princepele domnitor" reprezentand saloanele curtii lui Bibescu cu ocazia unei receptii date in cinstea Principelui Albrecht al Prusiei (1809-1872), sosit la 3 iulie 1843 in Capitala.

Pictorul Theodor Valerio, elev al lui Charlet, ne-a vizitat tara in timpul razboiului Crimeei. Va schita diverse portrete: dorobant de politie, tarani in straie diferite, ciobani, vacari si turme de vite.

Un alt pictor, de data aceasta elvetian, Jules Jacot Guillarmod (1828-1889), a strabatut Ardealul si Tara Romaneasca in 1859, pentru a culege impresii despre acestea.

Pe romanii ardeleni ii descrie ca fiind plini de resentimente, dar le proroceste viitorul despre libertate pe care il merita dupa atata suferinta. Ii plac femeile, si mai ales portul lor "de un stil mare la lumina soarelui"; tarancile voinice ce stapanesc "minunat caii aproape salbatici"; barbatii ce au o infatisare ca si satenii din Bretania. Balciurile, ca acela din Brasov, il intereseaza pentru "pitorescul lor invalmasit". O nunta taraneasca il incanta pe pictor, cu vartejul de culori al dansului sub privirile batranilor sprijiniti in toiege.

De sub penelul sau ne-au ramas imagini pitoresti: "Carausia valaha in pusta", "Nunta valaha", o crasma din Bucuresti unde probabil a fost gazduit. Multe dintre schitele sale se afla la Muzeul din Neufchetel.

FRUMUSETI. Auguste Lancelot (1822-1894) s-a dovedit cel mai prolific pictor din cati ne-au vizitat: "In centru, un cartier comercial, compus din patru strazi principale, unde se afla teatrul si palatul domnesc, se distinge prin frumoasa aliniere de pravalii si magazine elegante, cafenele si bazaruri aprovizionate cu obiecte de cea mai felurita provenienta: palarii de confectiune engleza, mobile din Germania, de un gust pretentios, selarie si o caroserie austriaca, armurarie din toate tarile, stofe si mode din Paris, librarie Hachett... Bucurestii sunt deja bogati in gradini publice, cu baluri, concerte, iluminatiuni de toate culorile, la fel ca celelalte capitale ale Europei".

Este impresionat de Bistrita cu "stilul ei modern nepotrivit cu traditia"; la Polovraci schiteaza natura muntoasa si pestera; la Targu-Jiu si Tismana admira pe locuitorii harnici si pe frumoasele lor traditii folclorice "ce pornesc din cea mai mare vechime si ar merita sa fie culese".

La schitul Cioclovina, Lancelot culege chipul schivnicului de o suta de ani, rezemat de flacaul care e ucenicul sau; la Baia de Arama face o suita de "tipuri taranesti originale"; iar la Severin, cu ziduri noi, isi incheie calatoria.

Desenatorul parisian a avut, plecand, "sentimentul ca a vazut unul din lucrurile rari ale lumii: o aglomeratie de 6.000.000 de oameni scuturand praful, de navaliri si barbarie pentru a merge cu indrazneala sa lege leaganul sau, traditiile sale, steagul sau de una din cele mai mari epoci ale istoriei".

Creatorul maltez Preziosi a poposit si el, in 1868 si 1869, in orasul de pe malurile Dambovitei. Prieten si colaborator al cunoscutului pictor si filozof transilvanean Carol Popp de Szatmari, el a surprins in acuarela viata mahalalelor bucurestene, Oborul si pitorescul Targ al Mosilor, figuri de tarani, precupeti, calugari etc.

Lista calatorilor si graficienilor straini ar putea continua. Unele opere si relatari ale oaspetilor straini sunt unice si de neinlocuit.