Eternitate

Are un simt al valorii, un bun-simt pe care rar le mai intalnesti astazi. Si mai are ceva. O voce inegalabila.

George Nicolescu este, pentru cine nu-l cunoaste, omul care ridica de fiecare data sala in picioare cand canta. Daca nu l-ai auzit cantand "Eternitate", piesa care l-a facut celebru, se cheama ca nu ai trait pana acum. Un indragostit de Beatles care raspunde prezent la orice solicitare si care canta de fiecare data ca si cum lumea este a lui, optimismul sau fiind molipsitor. Fost profesor de franceza la Scoala de Ambliopi de la Buzau, George Nicolescu a avut un atu: era un barbat superb. Nu a vazut niciodata lumina reflectoarelor, dar a zambit mereu ca nimeni altul.

COLABORARE. Daca este linistit si n-are emotii, poate canta sigur pe el. Dar, de un timp incoace, este emotionat, pentru ca aparitiile sale sunt din ce in ce mai rare. Am intrebat, curioasa, cum, cand si cine a scris piesa "Eternitate" pentru el. Raspunsul a venit prompt.

"Totul a pornit de la participarea mea la Festivalul National al Artei Studentesti de la Iasi, editia 1972. Maestrul George Grigoriu, care era presedintele juriului, m-a auzit cantand atunci melodia «Amurgul» pe care o compusese el. Se pare ca i-a placut atat de mult, incat a decis sa-mi dea Premiul I. Eu i-am propus sa colaboram, lucru pe care l-a acceptat fara nici un fel de rezerve. In timp ce imi dadeam examenele la facultate (aveam 22 de ani), m-a chemat la dumnealui pe la jumatatea lui iulie si m-a pus sa ascult atat aceasta piesa, «Eternitate», cat si «Te asteptam, marea mea iubire»". Era mandru ca era la George Grigoriu in casa, se simtea in al noualea cer. Reusise la facultate si s-a mutat la Bucuresti, timp in care compozitorul George Grigoriu s-a ocupat de el atent, l-a invatat cum sa interpreteze aceste doua piese, l-a introdus in anumite trupe care erau pe la Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa". Asa a inceput cariera lui George Nicolescu.

George Nicolescu, mandru ca George Grigoriu ii era prieten

ATMOSFERA. "Oamenii nu ma cunosteau, asa ca in iarna lui ’72 am imprimat cele doua piese, pe versurile lui Angel Grigoriu si Romeo Iorgulescu. Apoi George Grigoriu m-a introdus la Gala Lunilor, iar in luna ianuarie am fost prezentat de Florin Piersic. Pe 2 ianuarie am debutat la radio cu cele doua piese. Au urmat Gala Top a revistei Saptamana, in ‘73, si emisiunile Tele Top, la care am participat de trei ori cu piesa «Eternitate» si de fiecare data am fost pe locul I, iar la a patra editie piesa a fost si premiata, intr-o atmosfera extraordinara, la Galati. Gala revistei Saptamana, desfasurata la Sala Palatului, a reprezentat incoronarea operei, pentru ca piesa a fost bine primita de public. La un moment dat, chiar ma gandeam: «O fi adevarat ca ma aplauda pe mine?». Va dati seama: la 23 de ani sa canti la Sala Palatului. Spuneam ca l-am apucat pe Dumnezeu de ambele picioare, nu de unul..."

"Gala revistei Saptamana, desfasurata la Sala Palatului, a reprezentat incoronarea operei, pentru ca piesa a fost foarte bine primita de public. La un moment dat, chiar ma gandeam: «O fi adevarat ca ma aplauda pe mine?». Va dati seama: la 23 de ani sa canti la Sala Palatului. Spuneam ca l-am apucat pe Dumnezeu de ambele picioare, nu de unul..." - George Nicolescu, interpret

O PLIMBARE - UN VIDEOCLIP

George Nicolescu despre regizorul Bocanet: "Pe Alexandru Bocanet l-am intalnit la Gala lunii ianuarie. S-a gandit cum sa faca astfel incat sa apar, dar sa nu fiu prezent tot timpul. Trebuia sa ascunda faptul ca eu nu vedeam. Bocanet s-a tot plimbat prin platou o ora-doua, tot ascultand piesa. In urma plimbarii a facut un videoclip, o imagine soc, cu ochi care apareau si dispareau si apoi ma incadrau din diferite locuri ale platoului. Cred ca a fost printre primele videoclipuri din tara."

CINE ARE URECHI DE AUZIT SA AUDA..., CINE ARE OCHI DE VAZUT SA VADA

"Eternitate, in topurile de acum un an-doi era pe locul 7 in topul cantecelor secolului. De cand am lansat-o si pana acum, n-am scapat de ea. Videoclipuri poate ca se mai facusera, dar unul care sa arate o situatie, respectiv cea in care ma aflam eu, nu. Chiar daca ma vedeam mai putin eram in centrul atentiei, pentru ca ochii aceia vorbeau intr-un fel sau altul despre mine. Evanghelia spune: «Cine are urechi de auzit sa auda... cine are ochi de vazut sa vada». La vremea respectiva Sandu Bocanet era cel mai bun sau printre cei mai buni regizori de televiziune. Punea suflet in tot ce facea. Emisiunile lui nu erau difuzate des... In Contemporanul se critica atitudinea lui Bocanet, care nu a ascuns faptul ca George Nicolescu era nevazator, ci, dimpotriva, a scos acest lucru in evidenta. Toti se intrebau ce rost aveau ochii... un articol care nici mie nu mi-a facut bine, nici celui care l-a scris nu i-a facut cinste (a aparut Gala lunii ianuarie)", isi aminteste cu nostalgie interpretul George Nicolescu.

UN CANTEC PENTRU TOTDEAUNA

"Castigam 300 de lei la fiecare editie a galei, pentru mine era aur, eu fiind un student la vremea aceea. Cred ca George Grigoriu a compus cea mai reprezentativa piesa din repertoriul lui. Chiar el a recunoscut asta. George Grigoriu a compus in jur de 500 de piese, inseamna ca acesta este un mare castig pentru el si pentru mine. Pentru mine e trist ca nu am un disc, inca, pe care sa pun aceasta piesa care reprezinta enorm pentru mine si tin cel mai mult la ea, poate intr-o masura aproape egala «Ca lumina ochilor» (la versuri - de Adrian Paunescu). A fost piesa care m-a propulsat in lumea oamenilor care au insemnat ceva pe vremea mea."