Herghelia divina

Ceata lor vine din istorie. Misterele lor se transmit din generatie in generatie, pe cale orala. Dintr-un ritual plin de grele semnificatii, astazi a ajuns un dans pe la sarbatori. Dar faima calusarilor a depasit de mult hotarele Romaniei.

Un dans... "Halai - sa, hap, hap! / Dii, mai, dii!"; "Hei la sa!" Cei 7 sau 11 barbati se aduna, fac un rand, un cerc, incepe muzica, pamantul e jucat in picioare, e lovit cu betele. Clopoteii suna, dansatorii zboara prin aer; unul, mai urat, cu o masca pe fata, face tot felul de giumbuslucuri. Muzica se inteteste, vataful ii indeamna sa joace, mai repde, mai repede: "Dii, mai, dii!". Dansatorii sunt pe undeva pe sus. Se incolacesc, se tavalesc pe jos. Arunca betele in aer, se arunca si ei la pamant, si din nou in aer...Un ritual? Un copil este pus in mijlocul dansatorilor, acestia sar peste el. Va fi frumos, sanatos si istet. Cineva bolnav, luat de Iele, este tratat si el. La capul lui este pusa o oala, la sfarsitul dansului oala e sparta, facuta bucati, Ielele sunt alungate. Harmalaia inceteaza, in curte revine pacea. Jocul sau ritualul se muta la alta casa.

SUNT CALUSARII. Poarta costume peste care sunt petrecute "harnasamentele". Sunt Caii, cei care, printr-o minune transmisa din generatie in generatie, celebreaza Zeul Cal. In vechime, Calul avea o importanta deosebita in viata oamenilor. Si nu numai ca animal de ajutor prin gospodarie sau animal folosit in lupte. Calul era un fel de orologiu al stramosilor nostri. Iapa are, de obicei, doua sezoane de reproductie, ambele situate in preajma echinoctiilor de primavara si de toamna. Iepele se monteaza si fata in sezonul de primavara (martie-aprilie), iar cele care raman sterile se monteaza si fata in sezonul de toamna. Fatatul are loc dupa o lunga perioada de gestatie, egala, in medie, cu 340 de zile. Daca la acest interval de timp adaugam zilele care pregatesc inceperea unui nou ciclu de reproductie rezulta o perioada egala cu lungimea anului solar. Imperecherea si fatatul cailor indicau momente-cheie ale calendarului popular: sfarsitul iernii si debutul anului agrar (martie) si sezonului pastoral (aprilie). Un astfel de orologiu era fatatul manjilor in preajma echinoctiului de primavara, fenomen astronomic celebrat de multe popoare ale lumii vechi ca An Nou.

CAVALERUL TRAC. Prezent in toate mitologiile antice, calul a fost asociat atat cu Luna si zeitatile infernale, cat si cu Soarele si zeii uranieni.

In ceea ce ii priveste pe celti, supranumiti "copii de iapa", calul le era animal totem, iar numele de celti insemna Calareti, asa cum numele de daci insemna Lupi. Pe teritoriul Romaniei (Dobrogea, Oltenia, Transilvania) au fost descoperite peste 200 de piese arheologice apartinand cultului Cavalerului Trac, zeu venerat de populatiile trace din regiunea balcano-dunareana in secolele II-III d.Hr. Cavalerul Trac este reprezentat de un tanar calaret care merge la vanatoare, la pas sau in galop. Mana dreapta este ridicata in semn de binecuvantare sau tine cu ea diferite obiecte cu caracter sacru. Scena sacra in care Cavalerul Trac apare singur sau insotit de alte divinitati (Cybele, Dionysos, Hermes) mai cuprinde, printre altele, un pom cu sarpele incolacit si un altar. In regiunile dunarene apartinand Daciei, Moesiei, Dalmatiei au fost descoperite un numar mare de reliefuri sculptate, fara inscriptii votive, apartinand geto-dacilor, numite de arheologi Cavaleri Danubieni. Acestea redau o zeita incadrata de doi cavaleri care poarta in sulite balaurul dacic calcand triumfatori dusmanii sub copite.

In credinta populara, calusarii sunt cei care ii vindeca de boli pe oamenii luati de Iele. Uneori, bolnavul era dus undeva departe de sat

Intre aceste descoperiri arheologice si materialul etnografic romanesc sunt evidente legaturi. Calul a fost o mare zeitate care, pana la aparitia si raspandirea crestinismului, murea si renastea simbolic, impreuna cu timpul, la un stravechi inceput de an celebrat la echinoctiul de primavara. Calul este prezent nu numai in sarbatorile si obiceiurile din ciclul calendaristic, ci si in cele care vizeaza viata omului (nasterea, casatoria si inmormantarea). In obiceiurile funerare, el depisteaza mormintele unde se ascund strigoii, spirite ale mortilor care nu ajung dupa inmormantare in Lumea de dincolo sau, daca ajung, refuza sa se mai intoarca dupa ce isi viziteaza rudele la marile sarbatori calendaristice (Craciun, Mucenici, Joimari, Santandrei si altele).
Strigoii, care iau viata rudelor apropiate, aduc molime, grindina si alte suferinte, apar, spre deosebire de Rusalii, care plutesc in aer, calatoresc pe pamant sau pe ape cu mijloace improvizate de transport (calare pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi etc.). Daca mortul devenea strigoi, se foloseau mai multe procedee pentru descoperirea si anihilarea relelor produse de acesta. In mod obisnuit, strigoiul era identificat pe timp de noapte cu ajutorul armasarului cu care se sarea peste morminte. Mormantul peste care calul evita sa sara se presupunea ca adaposteste un strigoi care trebuia deshumat si omorat prin diferite practici de destrigoire.

Zeu detronat de crestinism

Pentru a fi acceptati in ceata calusarilor, candidatii trebuia sa fie rezistenti si sa stea mult in aer

Ceata de Calusari este un fel de herghelie divina care lupta impotriva fortei naprasnice a Rusaliilor (Ielelor) grupate si acestea in cete. Despre sarbatoarea Rozelor, stramoasa romana a Rusaliilor, se stie ca era celebrata in luna mai si avea semnificatii legate de cultul mortilor. Fiind dedicata in vechime comemorarii mortilor, luna mai este considerata nepotrivita de unii romani pentru casatorii si nunti.
In ceea ce priveste Calusul, zeu cabalin, si ceata lui de calusari, era celebrat, inainte de aparitia crestinismului, ceva mai devreme, la echinoctiul de primavara. Incompatibile cu Pastile, sarbatoarea centrala a calendarului festiv crestin, aceste cete divine, Calusarii si Rusaliile, au fost impinse la iesirea din ciclul pascal pe locul unde le intalnim si astazi.
O alta ceata cabalina, Caii lui Santoader, avea sa fie si ea scoasa in partea opusa, la intrarea in ciclul pascal. Curatirea spatiului de fortele malefice, in special de strigoi, o realizau Caii lui Santoader condusi de Santoaderul cel Mare, in timp ce Calusarii condusi de Calus luptau cu Ielele si cu relele produse de acestea. Este posibil ca acele doua cete cabaline, Calusarii si Caii lui Santoader, sa fi fost celebrati, inainte de aparitia crestinismului, la echinoctiul de primavara. Dovada a importantei calului in Panteonul romanesc este numarul mare al sarbatorilor cabaline. La cele deja amintite (Santoaderul cel Mare, Caii lui Santoader, Joia Iepelor) adaugam pe cele de care se leaga in mod direct Calusul:

Strat de Rusalii sau Strodul Rusaliilor este ziua de nastere a Calusului, zeu protector al cailor si sezonului calduros al anului, celebrata in miercurea a patra dupa Pasti, in ceremonialul numit Legatul Calusului;

Pastile Cailor este o sarbatoare cabalina cu data mobila, ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Pasti, cand se crede ca, pentru un ceas si pentru o singura data pe an, se satura caii de pascut iarba.

Mosii de Vara sau Sambata Rusaliilor este sarbatoarea populara cu data mobila dedicata mortilor, mosilor si stramosilor din sambata dinaintea Rusaliilor. In multe sate unde se joaca Calusul, Legatul Steagului si Juramantul au loc in aceasta zi. Se credea ca sufletele mortilor, dupa ce au parasit mormintele la Joimari si s-au plimbat nestingherite printre cei vii, se intorc suparate, la Mosii de Vara, la lacasele lor subpamantene. Pentru a fi imbunate li se dadeau de pomana vase din lemn sau din lut pline cu vin, apa, lapte, cu mancare gatita, paine, flori si lumanari aprinse.

Martea Ciocului este a zecea zi sau a treia de la Duminica Rusaliilor cand Calusul este omorat violent de insasi anturajul sau divin, ceata de calusari.

Articol realizat cu sprijinul profesorului Ion Ghinoiu de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu", din Bucuresti Fotografiile: Arhiva Institutului de Etnografie si Folclor "C. Brailoiu"

LEACURI PENTRU TAMADUIREA BOLILOR

Copiii erau pusi de mame in calea cetei de calusari pentru a fi isteti si frumosi Calusarii erau foarte cautati de oamenii satului si erau primiti cu bucurie in perioadele in care Calusul se juca. Una dintre credinte era aceea ca daca te joaca ei, calusarii, scapi de boli, iar copiii vor fi frumosi, isteti, sanatosi. Calusarii nu plecau prin sat decat daca aveau la ei plantele magice, plantele de leac. Calusarii purtau la brau in special pelinul si usturoiul. In traista Mutului, in pielea care imbraca Ciocul Calusului, legate in varful steagului, mestecate in anumite momente de calusari sau vrajite in timpul jocului impreuna cu drobul de sare si alte obiecte de pe masa asezata pe pamant in curtea gospodarului colindat sunt pelinul, usturoiul, odoleanul, avrameasa, frunzele de nuc, bozul. Pelinul are puteri miraculoase impotriva Ielelor si relelor produse de acestea. Odoleanul este o planta cu puteri miraculoase purtata de Mut in traista. Alaturi de alte plante, odoleanul asigura protectie calusarilor impotriva Ielelor. Planta era invocata sa aduca dragoste fetelor si noroc nevestelor, sa alunge spiritele malefice. Avrameasa sau veninarita asigura, impreuna cu pelinul, usturoiul, odoleanul, leusteanul si carstaneasa, protectie magica impotriva Ielelor sau Rusaliilor cu care au de luptat calusarii. Nucul este arborele sacru care substituie ritual zeita vegetatiei. Radacina, tulpina, frunza, floarea si fructul sunt folosite in numeroase practici magice care exprima ideea mortii si renasterii sezoniere a divinitatii. Calusarii din Olt vrajesc frunzele de nuc impreuna cu pelinul, usturoiul, drobul de sare, diferite seminte etc. in timpul jocului executat in curtile oamenilor. Frunzele de nuc purificau locurile vulnerabile in fata fortelor malefice in noaptea de Sangiorz, Florii si Rusalii. Acestea, aruncate in fantana pe vreme de seceta, dezlegau ploile, vindecau bolile copiilor trecuti prin cercul format din ramuri sau scaldati in apa in care s-au fiert frunze de nuc, fertilizau pomii neroditori. Bozul este o planta cu miros neplacut, flori albe si fructe negre, substitut fitomorf al zeitei care dezleaga ploile in ceremonialul Paparudei, vindeca muscatura de sarpe si alunga fulgerele pe timp de furtuna. Sub influenta crestinismului, bozul, divinitate fitomorfa de origine neolitica, a devenit o planta malefica, numita si Poama Dracului. La radacina lui, in pamant, s-ar ascunde Dracul, iar in aer, printre tulpini, Dracoaica.

JURAMANTUL SI STABILIREA IERARHIEI IN CEATA

Juramantul de intrare in ceata se tinea uneori la o apa Juramantul de intrare in ceata se tinea uneori la o apa, alteori undeva departe de sat. Strict ierarhizata - Mut, vataf, ajutor de vataf, calusari, stegar - , ceata este alcatuita din barbati maturi, buni dansatori, rezistenti la eforturi fizice deosebite. Maiestria de dansator si sanatatea robusta pentru a juca pe timp de vara pe la toate casele din sat si, de multe ori, din alte asezari erau criterii de baza pentru a intra in ceata calusarilor. Langa barbati in varsta sau in puterea varstei jucau si feciori. Criteriul de baza era sa stie sa joace si sa fie rezistent: "Ca sa-l iau in Calus trebuia sa stea in aer cat mai mult timp". La juramantul de intrare in ceata calusarii se legau ca nu vor parasi ceata 3, 7 sau 9 ani. Despre calusarii din judetul Mehedinti care intrau in ceata si nu se prezentau la joc in anul urmator, conform juramantului, se spunea ca au fost ademeniti de Iele, Soimane si se astepta sa fie pociti in orice moment de acestea. Prin juramantul anual, calusarii se legau sa joace un anumit numar de zile: pe 3, 6, 7, 8, 10 (Carvan, Constanta), trei saptamani, 40 de zile. Numarul calusarilor, de obicei impar, variaza de la zona la zona, de la ceata la ceata. Intrucat castigul se impartea in mod egal intre calusari, vataful evita, in general, alcatuirea unei cete numeroase. Costumul de calusar se purta numai la Rusalii si atunci numai ziua: "Hainele se poarta in fiecare zi numai de la rasaritul pana la apusul Soarelui. Noaptea nu se poarta. Cat timp nu poarta uniforma, nu joaca nici jocul lor propriu. A opta zi, inainte de apusul Soarelui, se duc toti intr-un loc retras, se dezbraca, desfac steagul cu totul ce este la el, le baga in desagi si le dau in primire purtatorului".

CUM ERAU VINDECATI BOLNAVII "Cand era luat din Calus un om sau o vita, se aseza bolnavul pe un asternut, calusarii cereau o oala noua din pamant cu un litru de apa in oala, pusa la capul bolnavului. Calusarii mancau toti pelin, la urma faceau hora, jucau, vataful il lua pe bolnav dupa gat si-l juca, apoi il punea jos pe asternut, punea oala la capul lui, dadea cu sabia in oala si o spargea, stropea bolnavul cu apa, ii dadea pelin sa manance si acesta se vindeca. Si la vita se spargea o oala de pamant si jucau calusarii peste ea", povestesc oamenii din Rusanesti-Olt. IN JOC APAR UNEORI, ALATURI DE BARBATI, SI CRAITELE Calusul este cunoscut ca un ceremonial barbatesc. Cu toate acestea, in unele cete apar si fete sau femei tinere numite Craite sau Calusite. In satele din Dolj (Carpenu, Fratosita) si Gorj (Pesteana-Jiu), Craitele jucau in formatii de trei (o Craita intre doi Calusari). Ele nu aveau insa acces la tainele Calusului si nu purtau clopotei la picioare, clopoteii fiind o arma de lupta impotriva spiritelor malefice. NU ESTE UN JOC, CI UN CEREMONIAL Calusul nu a fost si nu este in totalitate nici astazi un joc distractiv, ci un ceremonial stravechi, cert preroman, dedicat cultului cabalin mostenit de romani de la stramosii lor autohtoni, geto-dacii. Atestat in toate regiunile locuite de romanii la nord si sud de Dunare, Calusul a fost de-a lungul intregului Ev Mediu emblema identitatii lor etnice. Asa cum rezulta din cel mai temeinic studiu dedicat Calusarilor, elaborat de Romulus Vuia, unele elemente ale ceremonialului au fost asimilate, sporadic, de popoarele balcanice.