Ieri, azi, maine...

Vestigiile comunismului trebuie folosite pentru permanenta aducere aminte. Si pentru ca astfel de lucruri sa nu mai fi posibile niciodata.

Pana in 1964, inchisorile pentru detinutii politici impanzisera tara. Decretul de amnistie si implicit incheierea luptei cu dusmanul de clasa a insemnat insa transformarea tarii intregi intr-o inchisoare. Din care romanii nu puteau iesi fara acordul Securitatii nici macar in celelalte tari ale "lagarului socialist". Nu aveau voie sa vorbeasca cu strainii, nu aveau voie sa gandeasca liber. Acel "n-ai voie nimic", spus de un gardian intr-o inchisoare din anii ’50, fusese transferat la scara intregii societati. Criza alimentara din anii ’80, sistarile zilnice ale alimentarii cu energie electrica, frigul din apartamente faceau ca traiul de zi cu zi al romanilor sa semene cu regimul carceral.

ARSE IN PIATA PUBLICA. In zilele lui decembrie ’89, pretutindeni in tara grupurile de revolutionari ardeau in piata publica portrete ale cuplului Nicolae si Elena Ceausescu, volume-Omagiu, cartile de "opere alese". Tot ce amintea de "epoca de aur" trebuia transformat in cenusa. In primii ani dupa ’90, cei dornici sa aduca la lumina zilei intrebarea "cum a fost posibil", rostita pana atunci doar in soapta, s-au lovit de nebanuite dificultati. "Clasicii" Marx, Engels, Lenin, "scrierile" lui Gheorghiu-Dej si Ceausescu fusesera "epurate" din bibliotecile publice, la fel cum se procedase in anii ’50 cu "operele decadente". Volume de gasit pana atunci pe toate drumurile au devenit in scurt timp "marfa de contrabanda". Oameni intreprinzatori si cu ceva simt al anticipatiei intrasera pe diverse cai in posesia hulitelor volume, pentru a le revinde ulterior la un pret considerabil. In primele manuale de istorie dupa ’90 nu se regasea nici un singur rand despre Marx. Cercetatori si studenti plecati sa studieze in strainatate au apelat la editiile straine, usor de gasit in bibliotecile universitatilor apusene.

"LADA DE GUNOI A ISTORIEI". Tot atunci s-au desfiintat salile de istorie contemporana ale muzeelor - sali care ilustrasera mai degraba istoria partidului decat istoria Romaniei. Miile de obiecte au disparut peste noapte, dosite prin depozite, subsoluri sau aiurea. Unele s-au distrus din cauza conditiilor improprii. Altele exista si astazi. Prea putini le valorifica, prea putine sali si expozitii transmit memoria acelor timpuri. Depozitele muzeelor din tara sunt astazi adevarate "pesteri ale lui Aladin": obiecte de arta omagiala - tablouri, sculpturi, grupuri statuare, arta grafica - , afise propagandistice, diplome, medalii si insigne, fotografii, colectii de ziare - toate acestea si altele la care nici nu te-ai gandi zac aruncate prin colturi si ii stanjenesc pe muzeografii care nu stiu prea bine ce sa faca cu ele.

Inainte de a fi scena intr-un film de succes - turnat nu in Romania ci in Germania - scena demontarii impunatoarei statui a lui Lenin din fata Casei Scanteii s-a petrecut aievea si la Bucuresti. Unde-i astazi Lenin? "Odihneste" pe undeva, prin preajma Bucurestiului, vegheat cel mai probabil de flora spontana ce si-a facut loc printre bucatile disparate ale monumentului. Din cate se stie, o soarta inca si mai vitrega avusese in primii ani ai regimului comunist statuia lui Carol I din fata Fundatiei care-i purta numele - azi Biblioteca Centrala Universitara. Opera sculptorului Ivan Mestrovic a fost scoasa si data la topit.

Toate acestea sunt vestigii ale unui trecut, pentru multi, stanjenitor, neinteles si neasumat inca pe deplin. Urmele vizibile ale epocii comuniste, dosite probabil din falsa pudoare, trebuie scoase la lumina. Viata cotidiana din comunism - viata dintre zidurile Romaniei - trebuie aratata tinerelor generatii. Pentru memorie, pentru istorie, pentru ca ea sa nu se mai repete.