Povestirile cu umilintele la care sunt supusi noii recruti in armata pot descuraja pe oricine.

Un prieten care a scapat de AMR in urma cu vreo 10 ani imi spune: "Mai, fata, baietii din ziua de azi nu se chinuiesc sa scape de armata asa, pentru ca le-ar fi lene s-o faca. Au auzit atatea povesti cu batai de joc, incat li s-a facut frica."

Dupa toate amintirile pe care mi le-au depanat fostii recruti, tind sa cred ca amicul meu are dreptate. Ele au devenit legende si au fost transmise pe sistemul "daca eu am patit-o, de ce sa n-o pateasca si altul?".

"ARMATA TE FACE BARBAT? Aiurea. Armata te reduce la stadiul de ciuca a bataii de joc. Inteleg disciplina, nu inteleg umilintele pe post de acte disciplinare", isi incepe povestea Marius, "liberat" de aproape doi ani dintr-o unitate de vanatori de munte. "La mine, primele cateva saptamani au fost de cosmar. Ma gandeam noaptea ca o sa dezertez si o sa plec din tara. Chiar din prima seara, plutonierul ne-a pus sa ne calcam cearsafurile. Am executat, de... Apoi trecea pe langa fiecare pat din camera si arunca o moneda. Zicea: «Ba, baieti, cearsafu’ da pa care nu sare banu’, ala nu-i cearsaf calcat, ba». Am calcat la lenjerie toata noaptea, pana i s-a facut aluia somn. La 5:30 trebuia sa fim in picioare..."

METRAJ. "Nopti nedormite? Ha. Pai eu am stat o noapte intreaga sa masor camera cu un bat de chibrit... C-asa vroia dom’ caporal, sa traiti. Ce l-am mai injurat... Masuram si injuram... Ma mai intreba, din cand in cand, atunci cand se mai oprea din ras «Ce zici, soldat, acolo?». Ce puteam sa-i zic? «Va-njur, sa traiti?» Nu. Ziceam si eu cu voce tare «143, 144, 145...». La un moment dat, amortisem atat de tare ca scapam batul de chibrit din mana. Si-atunci, jigodia se facea ca ma ajuta, il lua de jos si-l arunca cat colo", imi spune Robert M.

DECOR DE VARA. "Plutonul din care faceam parte a fost scos intr-o zi de vara de sergent la raport. Ne-a incolonat ala si ne-a zis - «Azi facem defilare». Ne-am bucurat si noi, iti dai seama, ca era o ocazie sa mai iesim din unitate. De unde? Defilarea ordonata s-a petrecut... pe la geamul sergentului. Pentru ca ala era ofticat ca nu-i dadusera concediu sa plece la mare. Si atunci, ce face? Ne da noua niste crengi in maini si ne pune sa defilam ordonat, cu crengile alea in aer, pe sub geamul lui. Cica sa-i dam senzatia ca e in tren, in drum spre litoral", isi aminteste Cosmin.

SCUFITA ROSIE. O alta poveste care circula printre cei care au facut armata este... "Scufita Rosie". Un geamantan e umplut cu tot ce e mai greu din dormitor si un soldat il tine in brate. Pe geamantan e o foaie cu povestea Scufita Rosie, pe care soldatul trebuie sa o citeasca cu glas tare, stand pe vine. Dupa cateva minute da in tremurat, dar trebuie sa citeasca in continuare. Spre distractia sergentului...

"Veteranii de companie ii intampinau pe tinerii recruti cu multa «dragoste». Prima proba, la mine cel putin, a fost cea de «permis pentru metrou». Asta insemna ca te puneau sa te tarasti pe sub paturi, uneori cu masca de gaze pe figura. Pe neasteptate venea ordinul: «DREPTI». Inchipuiti-va ca se distrau de minune... A doua proba a fost «spalarea podelelor». Aruncau pe podeaua din camera cateva galeti cu apa atat cat sa balteasca si apoi ne puneau sa o strangem. Conditia era ca acest lucru sa-l facem... imbiband sireturile de la bocanci", povesteste Marius.

"Am lucrat la cantina, am servit la mese. La bucatarie aveam prieteni bucatari in toate turele si am facut serviciul de noapte cu ei. In ceai nu s-a pus bromura niciodata cat am fost eu acolo" Marius fost militar in termen

PESCUIND... LA CHIUVETA Remus, un tanar de aproape 30 de ani, se lauda ca n-a patimit in catanie. In schimb, i-a trecut pe altii prin "probele de initiere". "Am chinuit cativa. Cand ramaneam fara bani, strangeam pifanii si dadeam ordin - «Iesim la pescuit». Le umpleam chiuvetele cu apa, legam de ata un ac de gamalie si ii trimiteam la peste. Ma distra sa le zic sa nu miste, sa nu scoata un sunet, ca sperie pestii. Apoi incepeam sa fac pe paznicul iazului. "Ce faci, ma, aici?" Si ala, saracu’, raspundea: «Pescuiesc». Ma bufnea rasul, da-l intrebam in continuare: «Permis ai?» Se uita la mine cu niste ochi... Zic: «50.000 amenda.» Daca n-aveau... Incepea calvarul. Aprindeam lumina in camera, ii suiam pe un scaunel si-i puneam sa dea raportul la bec. Trebuia sa se uite fix in filamentul aprins si sa zica «Sa traiti, domnule Bec. Sunt soldatul Cutare si raportez.» Si apoi trebuia sa-i povesteasca becului ce-a facut toata ziua."