Rosul si albul, ziua si noaptea

Funia zilelor, saptamanilor si lunilor adunate intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facuta cadou de 1 martie. Acesta este Martisorul. Demult, in negura vremurilor, martisorul era impletit din doua fire: unul alb si unul negru. In timp, negrul a fost inlocuit cu rosul. Poate pentru a exprima iubirea sau poate pentru a aminti de anumite sacrificii. Oricum, astazi, martisorul este facut cadou de 1 martie, de ziua Babei Dochii sau a inceputului de An Agrar.

PRIMITORII. La sfarsitul secolului al XIX-lea, martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. De firul martisorului se agata o moneda de argint, uneori de aur. Martisorul se purta legat la mana sau era prins in piept sau la gat. Se scotea la o sarbatoare importanta a primaverii: Macinici, Florii, Paste, Armindeni sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi si agatat pe ramurile inflorite. Se credea ca purtatorii martisorului nu vor fi parliti de Soare pe timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi.

FIRELE. Dupa unele informatii, martisorul se realiza din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra, si facut cadou in ziua din luna martie, cand, cu o noapte inainte, aparea pe cer Luna Noua. Aromanii puneau martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie. Asa cum aminteam, firul martisorului, funie de 365 de zile sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemanator ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului nascut primavara.

Intrucat martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine ca el este autohton. Martisor au si grecii, care il leaga la picior, nu la mana. De la romani si aromani, martisorul a fost preluat si de alte popoare vecine din centrul Europei.

In unele zone etnofolclorice din Transilvania, Banat, Maramures, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei, luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar se numeste Martisor.

BABA DOCHIA. Majoritatea sarbatorilor si obiceiurilor de la inceputul lunii martie sunt legate de Dochia, personaj mitic care apare frecvent in folclorul romanesc in povesti, legende, credinte, zicale si in toponimia sacra a Carpatilor: Ceahlau, Vama Buzaului, Izvorul Raului Doamnei, Caraiman, Semenic si altele. Ca personaj mitic, Baba Dochia este zeita neolitica Terra Mater, cu Iuno si Diana in panteonul roman, cu Hera si Artemis din panteonul grec. Intre Sfanta Evdochia samariteanca, personaj real in hagiografia crestina, si Baba Dochia romaneasca sunt deosebiri, dar si multe asemanari. Evdochia s-a nascut in Cetatea Iliopolei din Liban si a trait in vremea Imparatului Traian. Se stie despre ea ca a fost o femeie foarte frumoasa, care si-a trait tineretea in desfrau. Spre batranete se pocaieste, este botezata de episcopul Theodot, isi imparte averea la saraci si se retrage la manastire, unde ar fi savarsit mai multe minuni. Evdochia primeste rangul de cuvioasa mucenica si o zi de celebrare in calendar: 1 martie. Astfel, Evdochia devine, pe neasteptate, dintr-un personaj marunt si cu merite indoielnice, un personaj sacru, o zeitate agrara. Poporul isi insuseste numele Dochiei crestine, mai ales ca sensul de "Binevoitoarea" al cuvantului din limba greaca exprima atributia fundamentala a Zeitei uzurpate. In calendarul popular, Dochia apare in ipostaza de "baba". La varsta senectutii apare si alt zeu din panteonul romanesc: Mos Craciun. Sarbatorile si obiceiurile care alcatuiesc scenariul ritual al mortii si renasterii Zeitei si al timpului imbatranit dupa 365 de zile se impart in doua perioade: Zilele Babei Dochia si intre 1 si 9 martie, si apoi zilele mosilor, intre 9 si 17 martie. Cele doua parti ale ciclului sunt despartite de sarbatoarea cea mare, 9 martie, moartea Babei Dochia si renasterea Pruncului Dochia, numita in calendarul popular Mosii, iar in cel crestin, Sfintii Mucenici din Sevastia. Dar aceasta este alta poveste...

Firele impletite ale martisorului simbolizeaza scurgerea timpului de la inceputul Anului Agrar si pana la urmatoarea trecere, care va fi peste un an. Este un fel de talisman, pentru ca purtatorul sa fie aparat de cele rele in toate zilele ce se vor scurge

BUNA VESTIRE Una dintre sarbatorile importante ale lunii martie pe care poporul a legat-o de venirea primaverii, inceputul Anului Nou Agrar, este Buna Vestire sau Blagovestenia (25 martie). In calendarul popular abundau acum actele rituale de fertilizare prin stropirea prunilor la radacina cu tuica si amenintarea cu securea a pomilor fructiferi ca vor fi taiati daca nu rodesc (in Banat, in Transilvania). In vestul tarii acum se altoiau pomii, iar in nord se scoteau stupii de la iernat. CUCUL MASOARA TIMPUL Poporul roman i-a dedicat o sarbatoare si Cucului, tot de Blagovestenie. Important orologiu pentru masurarea timpului si sursa de inspiratie melancolica in cantecele de dor si jale, cucul incepe sa fie auzit de Blagovestenie sau Ziua Cucului si inceteaza brusc dupa trei luni, la Sanziene, cand, conform traditiei, s-ar ineca cu un bob de orz. Cantecul cucului, scurt si rasunator, care incepe si se sfarseste la doua fenomene astronomice stabile, echinoctiul de primavara si solstitiul de vara, a fost folosit de cei vechi pentru calculul calendarului popular. ALTE SEMNE DE PRIMAVARA In luna martie este sarbatorita si Buruiana lui Mart - urzica. Datorita perilor urticanti, rezistentei la frig si la seceta, a aparitiei concomitent cu topirea zapezii, urzica a fost asemuita cu iutele si puternicul zeu roman Marte. In unele zone, urzica era considerata aliment sacru, mancat obligatoriu in anumite zile sau perioade ale primaverii: la Dochia (1 martie), in Saptamana Patimilor sau in Sambata Pastilui. Pentru a fi iuti si sanatosi de-a lungul anului, tinerii se urzicau cu frunze de urzica in zilele de Sangiorz, Paste, Armindeni.

Articol realizat cu sprijinul domnului profesor Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" din Bucuresti