Scrisori

Erau singurele dovezi ca lumea civilizata exista si ca acolo, undeva, cuiva ii pasa de tine.

Nu mai stiu cum aratau scrisorile mele. Pe vremea aceea, eram indragostita de poeziile lui Nichita. Si de cel caruia ii scriam in armata. Ambele iubiri erau la fel de platonice...

8 NOIEMBRIE 1987. "Tovarase eleva, sunt soldat T., permiteti sa incep raportul meu in scris deoarece verbal nu este inca posibil. Deci: (...) cred ca nici din curiozitate n-ai vrea sa afli amanunte despre viata mea de militar in termen; totusi, in linii generale, lucrurile stau cam asa: imi sta "foarte misto" in uniforma asta kaki imbacsita de praf si sudoare, cu arme pline de ulei in spate si baionete la brau, cu mastile de gaze pe figura alergand prin baza de instructie cand blestemi si ziua in care te-ai nascut. Comenzile dure si reci ale gradatilor spinteca regulat randurile noastre si ne incordeaza trupurile. Culcaturile si tarasurile pe care le executam zilnic (vorba aia, sa avem pofta de mancare si sa nu cumva sa le uitam) si cu care acum ne-am obisnuit ne aduc in situatia unor soldati veniti de pe front. Mancarea putina si "slabuta", desteptarea la ore "tarzii" (4:30, 5:00, 5:30 cel tarziu) "ne calesc" pentru viata. Si totusi, rabdam... Zilnic, acelasi program monoton si dur. Cred ca m-am maturizat, treptat si fara sa-mi dau seama. (...) Norocul meu este ca sunt sectorist in sala de clasa, unde fac curatenie de 2-3 ori pe zi: maturat, scuturat praful, spalat pe jos, etc... Avantajul este ca aici e cel mai misto sector, altfel nu aterizam. In alta ordine de idei, ieri am fost la tragere. A fost asa si asa. Am cam tremurat de frig si am rabdat de foame. Bineinteles, nepunand la socoteala oboseala adunata dupa 20 de km de mars si eventualele bataturi. Rezultatul obtinut: Fb. Tu ce mai faci? (...)"

26 NOIEMBRIE 1987. "(...) Armata e aceeasi, numai ca s-a inasprit. Sambata am tremurat vreo 4 ore in ploaie, timp in care am facut cunostinta cu pamantul de mai multe ori si ne-am mai lustruit putin coatele si genunchii prin noroi. Spre marea mea fericire, duminica au venit la mine parintii cu o verisoara (ce surpriza ar fi fost daca ai fi venit si tu), am iesit cu ei in oras unde am ramas singur din jurul orei 14:30 pana la 18:00. Crede-ma ca nu am vazut nici macar o domnisoara mai simpatica si nu e nici un loc unde sa te poti distra. Cat despre aprovizionare, e dezastru! Am fost la un film si la un bar, dar de unul singur nu a avut nici un haz. De tigari nu m-am lasat, dar nici nu am incercat sa ma las, e singurul mod in care faci ca timpul sa treaca mai usor."

DUMINICA, 20 MARTIE 1988. "(...) Precum stii, am luat permisul de conducere dar, asa cum nu m-as fi asteptat niciodata, am fost repartizat la Poarta Alba, pe marele canal. A fost cea mai "mirifica" perioada a vietii mele, cel mai "real" cosmar pe care l-am trait, acolo omul este tratat ca un animal..., situatia era critica si deci trebuia sa survina o schimbare care nu a intarziat sa apara si, dupa 26 de zile, am evadat din infern, revenind la Caracal. (...) Voiam doar sa-ti spun ca de maine AMR-ul nostru scade sub limita lui 300, ca flacaul acela pe care l-ai oprit tu atunci pe strada a avut si nu a avut dreptate, armata fiind uneori chiar frumoasa, dar ca, in general, iti aduce numai belele de tot soiul... Stii, cineva spunea ca "armata e cea mai grea perioada din viata unui baiat. Pleaca in armata la 20 de ani si, cand se intoarce, nu tu prieteni, nu tu prietena... Si cred ca avea dreptate. (...)"

Mult timp dupa liberarea lui Tomcik din armata am visat ca deschid cutia postala din holul blocului si gasesc inauntru o scrisoare. Albul plicului asteptandu-ma cuminte si vinovat a fost singura tresarire din somnul adolescentei mele. De Tomcik abia daca-mi mai aduc aminte... Dar si acum se mai intampla sa cada cate o scrisoare din amintire peste visele mele.

VISE MARI CAT AMR-UL "(...) Aici te simti uneori foarte singur, abandonat de lume, pedepsit de soarta cu rigorile armatei timp de 16 luni.(...) Mi-am pierdut tot cheful de armata si mi-e tare dor de casa, as vrea sa pot sta in camera mea, sa ascult muzica, gandindu-ma la nimic si in acelasi timp la toate clipele frumoase din liceu... 16 decembrie 1987" UNITATEA, IN CARANTINA "Iti ofer o veste bomba: suntem toata unitatea in... carantina. Multi dintre noi sunt suspecti de hepatita. Am facut analize si m-au gasit lipsa la inventar cu boala asta. In schimb, sunt racit cobza, dar nu am ce face cu toata infirmeria lor cu tot: trebuie sa-mi treaca de la sine, presupunand ca voi sta tot timpul la caldura, ipoteza de domeniul SF. Spre exemplu, ieri la ora 5:00 dimineata am iesit la inviorare, pe o vreme cainoasa, la bustul gol, doar cu pantalonii pe noi si bocancii in picioare. Rezultatul: o tuse groaznica, nasul infundat, amigdalele inflamate. 11 noiembrie 1987" VOTAREA "CELUI MAI IUBIT FIU AL POPORULUI" "Azi se implinesc 2 luni de cand sunt in armata (enorm de mult). Tot azi am tinut pentru prima data in mana un buletin de vot si am introdus in urna acest lucru: o simpla mascarada, facuta de noi pentru a fi legala. De fapt, am luat buletinul de vot, pe care era scris numele unei singure persoane pe care eram aproape obligati sa o votam, am indoit buletinul si l-am introdus in urna. Toata votarea a 300 de persoane s-a terminat in mai putin de 20 de minute. Tot azi e prima noapte din aceasta saptamana care a trecut fara sa ne dea alarma. In principiu, drept pedeapsa pentru niste prostii facute, am avut alarma in fiecare noapte, de cate doua ori. Prima: in jurul orei 2:30 - 3:00, a doua in jurul orei 5:00. (...) Ah, cum era sa uit acest mic amanunt: mi-am facut o noua prietena; o cheama Mity, are parul negru, scurt, si un glas foarte dulce. E foarte razgaiata si se alinta toata ziua pe langa mine. E cea mai simpatica pisicuta din toata unitatea si, prin grija mea, mancand mereu slanina si conserve, a devenit si mai frumoasa. 15 noiembrie 1987"