Clanurile politice

Suntem - nu doar din punct de vedere temperamental, ci si antropologic - o societate de tip balcanic. Principiul nostru de coeziune sociala a fost, de la retragerea legiunilor romane pana mai ieri, cel al familiei extinse, al clanului (care nu este nici obste, nici trib, nici familie moderna). O societate construita in jurul acestui tip de solidaritate nu este cu necesitate rea sau primitiva; se cultiva in interiorul ei valori exceptionale precum responsabilitatea, curajul, dragostea neconditionata pentru familie. Din pacate, in momentul in care pe scheletul acestei societati se incearca edificarea un stat de tip modern, problemele nu vor inceta sa apara. E ceea ce se intampla cu Romania de la 1821.

Statul modern se bazeaza tocmai pe disolutia partiala a familiei traditionale. In statul modern, obligatiile pe care le ai fata de lege, institutii, patron trebuie sa le inhibe pe cele fata de familie. In statul modern, de pilda, nu ai dreptul sa-l pedepsesti personal pe cel care ti-a vatamat sotia, oricat de puternic si just ar parea impulsul de-a o face; asta e treaba statului. Nu este imoral sa-ti iubesti copilul si sa doresti pentru el o slujba; cand insa iti folosesti functia publica pentru a-i asigura aceasta slujba, atunci ai o problema: ai iubit familia mai mult decat legea. E de discutat indelung daca o astfel de iubire nu este, in fond, naturala, instinctuala, daca efortul de a interioriza legea atat de profund incat s-o preferi propriei familii nu este prea apasator pentru multi dintre oameni. Oricum ar fi, cert este ca dragostea pentru familie - sotii, copii, nepoti s.a. - da nastere, in contact cu statul modern, unor disfunctii sistemice grave: favoritism, nepotism, coruptie, trafic de influenta.

Pe langa familia propriu-zisa, in clanul traditional mai sunt inclusi si prietenii credinciosi, cei care au dovedit ca sunt fideli dincolo de orice lege sau interes. In statul modern, problema care rezida din astfel de amicitii este similara: o fidelitate oarba fata de prieteni poate implica o infidelitate grava fata de lege (Cum adica, esti prietenul meu de-o viata, te-am ajutat de atatea ori si tu nu poti aranja pentru mine o amarata de licitatie?! probabil ca li se spune adesea guvernantilor).

Printr-o fatalitate sociologica, partidele politice romanesti s-au format, in general, pe baza relatiilor de clan. In Occident, partidele isi racoleaza membri de frunte pe baza afinitatilor de idei si aspiratii (chiar daca nici acolo partizanatele de familie nu vor putea fi niciodata extirpate - vezi cazul juniorului Bush). In Romania, unde problema subzistentei e inca presanta, oamenii nu au timp pentru ideologie. Ei au nevoie de un loc de munca, de bani pentru plata facturilor. Din acest motiv, tendinta de a cauta un protector bogat si puternic e generala; numai ca acest protector este, mai mereu, o ruda implicata in politica. Iata, pe scurt, modelul coagularii partidelor de guvernare din Romania: acestea sunt formate dintr-un ciorchine de clanuri stranse in jurul fiecaruia din principalii lideri. Fara ajutorul clanului, politicienii sunt neputinciosi - izolati in partid, lipsiti de masa de manevra, incapabili de a beneficia de avantajele functiei (pentru ca banii publici pe care ii controleaza nu pot fi utilizati direct, ci prin firmele asociatilor). Fara politicieni, clanul isi pierde unitatea si influenta. Relatia este asadar una de puternica interdependenta, care presupune fidelitate neconditionata.

Asa stand lucrurile, clientelismul din politica romaneasca pare cronic, iar schimbarile operate de Alianta, PUR si UDMR in aparatul administrativ sunt o consecinta fireasca a sa. Chiar daca proclama stabilitatea organismelor birocratice (pentru a nu crea panica in randul functionarilor), actualul guvern va epura discret mai toate persoanele numite in functie in perioada 2000-2004, indiferent de competenta. Asistam la eternul proces de fesenizare, pesederizare, cederizare, pesedizare...

In urma cu doar doua zile, Adrian Nastase isi dedica editorialul din Jurnalului National acestei probleme, ajungand la concluzia ca Alianta ataca la baioneta toate functiile din ministere si din teritoriu, atentie, dupa un model brevetat in 1996. Din punctul meu de vedere, problema este mult mai profunda. Ea tine de structura traditionala a societatii romanesti, inca dependenta fata de mecanismele de clan. Orice partid care vine guvernare va fi impins de clientela sa inspre aservirea posturilor administrative. Aceasta clientela, care timp de patru ani a fost privata de putere, nu va accepta ca unele functii importante sa fie ocupate de presupusi adversari, in timp ce ea - sarmana clientela - nu primeste nimic. In cazul neindeplinirii acestor pretentii, pretul poate fi ridicat: santaj, dezvaluiri, tradari. Acelasi lucru s-a intamplat si in timpul guvernarilor PSD, desi nimic nu poate egala febra cederizarii din anul 1997.

Concluzia este ca problema cu care suntem confruntati e una de natura obiectiva, si ea nu poate fi expediata prin intermediul unor clisee. Alianta D.A. trebuie sa inteleaga ca isteria schimbarilor de personal este un reflex al propriei mentalitati de clan, al neincrederii maladive in ceilalti, al psihologiei razboinice din societatea romaneasca. Leacul este unul singur: transformarea partidelor-clan in partide de idei si valori. Din punctul meu de vedere - poate subiectiv - PRM este un model in acest sens; in cazul sau coeziunea nu este data de interesul de a accede la putere (clientela oportunista ar fi obosit sa astepte, s-ar fi orientat, asa cum s-a si intamplat in doua-trei cazuri), ci de credinta deloc descurcareata in principiile nationale. Nu de valorile PRM au nevoie de celelalte partide - caci au valori proprii suficiente -, ci de tipul sau de a ramane fidel, in mod inflexibil, fata de acestea.