x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Colaborare in domeniul educatiei

Colaborare in domeniul educatiei

01 Dec 2004   •   00:00

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord in Romania, Quinton Quayle, si secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe, Eugen Uricaru, au semnat un Protocol de colaborare in domeniile invatamantului, stiintei si culturii intre Guvernul Romaniei si Guvernul Marii Britanii pentru anii 2005-2008.



Aceasta inseamna schimb de date, documente, cadre didactice, lectori, studenti si specialisti in domeniul invatamantului superior, precum si acordarea de burse, pe baza de reciprocitate, in domenii de interes comun. Cele doua parti isi propun totodata sa intensifice colaborarea in domeniul stiintei si tehnologiei, prin intermediul schimburilor reciproce de publicatii si specialisti, incurajarea cooperarii intre biblioteci, edituri si muzee din cele doua state. Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle a mentionat schimbul de profesori si studenti, subliniind ca elementul cheie al acestor programe il constituie tinerii, noua generatie din ambele tari.

×