x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Colegiile vor autonomie

Colegiile vor autonomie

25 Ian 2005   •   00:00

Profesorii de la cele mai bune colegii din Focsani vor inainta Ministerului Educatiei si Cercetarii un proiect de statut prin care propun adoptarea unei autonomii asemanatoare celei universitare.

OANA ANTONESCU

MODERN. Elevii focsaneni vor invata dupa sistemul occidental daca proiectul va fi aprobat
Intrunirea profesorilor focsaneni organizata de Colegiul Al.I. Cuza si-a propus elaborarea unui statut aparte pentru colegiile nationale, pornind de la premisa ca elevii lucreaza la un alt nivel in comparatie cu celelalte licee. Profesorii de la Colegiul National Ferdinand Bacau, Colegiul B.P. Hasdeu Buzau, precum si de la Colegiul National Unirea au propus o autonomie dupa modelul celei universitare, care implica atat o libertate in selectia elevilor si a cadrelor didactice, cat si elaborarea unui curriculum care sa se plieze pe optiunile elevilor.

SPECIALIZARE. Printre propuneri s-au numarat posibilitatea ca elevii sa poata urma cateva clase de invatamant general si apoi sa opteze pentru o anumita specializare, dar si cea a infiintarii unor clase cu taxa. Pentru elevii supradotati, profesorii au propus admiterea la facultate fara examen.

SPECIALI. Trebuie sa ne intrebam daca, in afara de un sentiment de mandrie, elevii nostri beneficiaza de anumite drepturi. Nu, ei invata dupa aceleasi programe scolare, dau acelasi examen de Bacalaureat, trec prin acelasi sistem de admitere, a declarat pentru Rompres directoarea adjuncta de la Colegiul Cuza, Mihaela Ionica.

Participantii si-au exprimat nemultumirea cu privire la testele nationale, fiind de parere ca exista o diferenta foarte mare intre generatiile admise pe baza de examen si cele admise pe baza testelor nationale, pentru ca deseori examenele de capacitate sunt trucate, iar mediile nu sunt reale, a afirmat profesorul Dan Popoiu, care a reprezentat Colegiul National Unirea.

Discutiile incepute la Colegiul Cuza se vor concretiza printr-un proiect de statut care sa fie inaintat Ministerului Educatiei si Cercetarii. Desi nici un reprezentant al ministerului nu a acceptat invitatia de a participa la aceasta dezbatere, cei prezenti si-au aratat speranta ca lucrurile se vor schimba la urmatoarea intalnire, stabilita pentru 1 aprilie.
×
Subiecte în articol: colegiul