Pana la 1 iunie, litoralul romanesc va fi concesionat celor care vor o suprafata mai mare de 1.500 de metri patrati.
Aceasta masura a fost luata pentru a incuraja investitorii sa vina pe litoralul nostru, a explicat Marius Crivtonencu, ministrul Agentiei Nationale pentru Turism (ANT). Pretul practicat de Compania Nationala Apele Romane, care va face concesionarile, este de 15.000- 35.000 de lei fara TVA pe metru patrat, pe intregul sezon, astfel incat cei care concesioneaza o suprafata mai mare sa plateasca mai putin. Aceste tarife sunt cu 40% mai mici decat cele practicate anul trecut, cand era 48.000 de lei pe metru patrat, fara TVA. Pentru suma incasata, Apele Romane Dobrogea va asigura serviciile mecanizate de curatire a plajei, va realiza testarea apei, va asigura asistenta medicala si prezenta salvamarilor pe intreg litoralul. Hotelierii vor realiza curatenia manual pe litoral iar beach - barurile vor fi amplasate la extremitatea plajei, la distanta stabilita de Apele Romane.
Intreprinzatorii din industria hoteliera impreuna cu ANT au hotarat sa realizeze traininguri cu personalul, astfel incat acestia sa fie pregatiti pentru primirea turistilor straini. Atunci cand vremea va fi nefavorabila, hotelierii vor organiza, in incinta unitatilor, show-uri, concursuri si alte mijloace de agrement pentru ca turistul sa nu se plictiseasca. De asemenea, ei trebuie sa organizeze trasee turistice cu vizitarea unor obiective istorice, culturale si de agrement de pe litoral, iar noi vom realiza programe speciale de promovare a litoralului, a spus Crivtonencu. Pentru anul acesta, bugetul de promovare a turismului este de 120 de miliarde de lei, potrivit lui Crivtonencu.