x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Rezultate - Bursa speciala "Guvernul Romaniei"

Rezultate - Bursa speciala "Guvernul Romaniei"

01 Dec 2004   •   00:00

SCOALA
Castigatorii vor fi anuntati saptamana viitoare.

Candidati pentru viitori manageri

120 de dosare au fost respinse inainte de evaluarea pentru Bursa Speciala Guvernul Romaniei fie pentru ca erau incomplete, fie pentru ca unii dintre candidati nu indeplineau conditiile de participare. Saptamana viitoare se anunta castigatorii.
OANA ANTONESCU

INCERCARI. Unii dintre tinerii care si-au depus dosarele au uitat sa se semneze
Dupa 10 zile de evaluari, profesorii universitari si specialistii in administratie publica au selectat dosarele pe care candidatii le-au depus la registratura pentru Bursa Speciala Guvernul Romaniei. Urmeaza ca saptamana viitoare, cel mai probabil miercuri sau joi, sa fie afisata lista celor care au castigat bursele de studii acordate de Guvern. Evaluatorii s-au intrunit zilele trecute pentru a discuta metodele, criteriile si procedurile folosite in procesul de notare a candidatilor.

CERINTE. Aproximativ 120 din cei 870 de candidati inscrisi pentru bursa nu s-au calificat, pentru ca nu au intocmit un dosar complet, conform cerintelor organizatorilor. Cele mai multe dintre ele nu contineau copii legalizate dupa diplomele de studii, copii dupa acte de indentitate, eseurile pe teme date, fotografii sau lista universitatilor la care candidatul doreste sa candideze. Dosarul de candidatura se depune intr-un exemplar in original si doua fotocopii.

SEMNATURA. Toate foile pe care le contin trebuie indosariate si numerotate, fiind apoi introduse impreuna intr-un plic. Unele dintre dosare au ajuns dupa expirarea termenului-limita, motiv pentru care nu au fost evaluate. Dosarele care nu contineau unul dintre actele necesare nu au fost luate in calcul. Exceptie au facut cele care nu aveau semnat formularul de candidatura; in acest caz, evaluatorii le-au permis candidatilor sa le semneze ulterior.

EVALUAREA. In ceea ce priveste criteriile de evaluare, cei 30 de profesori care au decis castigatorii burselor au luat in calcul mediile obtinute in timpul liceului sau al facultatii, premiile obtinute la olimpiade si alte concursuri, notele obtinute la teste - inclusiv de limbi straine, profilul personalitatii candidatului rezultat din activitati extraprofesionale si extracurriculare, scrisori de recomandare si eseuri. Bonusuri au fost acordate pentru cei care au activat in sectorul public, care au publicat lucrari sau care au fost deja acceptati la universitati de prestigiu. Au fost penalizati cu 10% din punctaj cei care au depus un dosar neingrijit, cu greseli gramaticale majore.

La intoarcerea in tara, beneficiarii burselor vor activa ca manageri in sectorul public - o functie noua in Romania -, cu salarii motivante si posibilitate de promovare mult mai rapida, astfel ca in maximum sapte ani pot ajunge la nivel maxim in cariera, de la sef de birou la manager general.

HOTARARE

Putem spune ca programul din acest an este unul pilot, iar la intrunirea cu evaluatorii ne propunem sa stabilim ce a fost bun si la ce trebuie sa mai lucram in anii ce vor urma. Incercam sa cream toate conditiile pentru ca realmente sa atragem candidati. Credem ca metodele prin care am mediatizat programul au fost eficiente, avand in vedere ca ne asteptam la 400 de dosare si am primit 870 - Alexandru Popa, presedintele Agentiei Romane pentru Investitii Straine

Bursa Guvernul Romaniei

Bursa Speciala Guvernul Romaniei ofera tinerilor posibilitatea de a studia la o universitate din afara tarii, la alegerea candidatului. Astfel, Guvernul a pus la dispozitie un milion de euro pentru un numar de 40 pana la 80 de locuri in vederea efectuarii fie a unor studii universitare (pentru nu mai mult de cinci ani), fie masterat (doi ani) ori doctorat (patru ani). Pentru primele dintre ele, limita maxima a unei burse este de 30.000 de euro pe an de studiu, iar pentru celelalte 35.000, respectiv 20.000 de euro. Guvernul se asigura sa plateasca taxele de studii, cazare, masa, asigurare de sanatate si un transport anual dus-intors cu avionul. Bursele se acorda incepand cu anul universitar 2005-2006. Domeniile sunt economie, drept, administratie publica, studii europene, relatii publice, comunicare, studii politice, inginerie, educatie, agronomie, aparare nationala si sociologie. Beneficiarii burselor au obligatia de a lucra in domeniul public din Romania pe o perioada de cinci ani, daca au beneficiat de o bursa de minimum trei ani de scolarizare sau daca suma primita a depasit echivalentul a 60.000 de euro. Pentru doi ani de scolarizare, beneficiarii sunt obligati sa lucreze in tara patru ani, iar pentru alte tipuri de burse trebuie sa ramana in sectorul public trei ani.
×
Subiecte în articol: guvernul bursa guvernul romaniei