6 DECEMBRIE 2004
FAMILIA STURDZA NU RENUNTA LA SCOALA. In actiunea inaintata Justitiei, Ioan si Alexandru Sturdza sustin ca imobilul a apartinut mamei, respectiv bunicii lor, Elena Sturdza. De cealalta parte, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Iasi sustin ca imobilul revendicat de descendentii familiei Sturdza se afla pe lista monumentelor istorice si nu poate fi cedat. In plus, pe suprafata de teren revendicata functioneaza Scoala generala din Tibanesti, unde invata zeci de copii, spune conducerea ISJ Iasi. Mostenitorii averii spun insa ca bunurile Elenei Sturdza nu mai sunt folosite in procesul de invatamant din anul 1989, iar Scoala din Tibanesti isi desfasoara activitatea intr-o cladire noua. Procesul dintre descendentii familiei Sturdza si Ministerul Educatiei dureaza de patru ani. (Mirela Cimpoi)
BASARABENII SI-AU FACUT LIGA. Peste 200 din cei 3.000 de studenti si elevi din Republica Moldova care invata la Iasi au infiintat pe
1 decembrie Asociatia Tinerilor Romani din Afara Granitelor (ATRAG). Printre scopurile asociatiei se numara integrarea tinerilor basarabeni in mediul socio-cultural din Romania, apararea drepturilor si oferirea de consultanta elevilor si studentilor din anii incepatori. Primul proiect initiat de ATRAG Iasi se numeste O carte pentru fiecare si consta in colecta rea de carti si manuale pentru elevii din Republica Moldova. (Mirela Cimpoi)Citește pe Antena3.ro