x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Studenti, politicieni europeni

Studenti, politicieni europeni

09 Dec 2004   •   00:00

20 de studenti au jucat rolul membrilor Comisiei Europene si Consiliului European in cadrul unui proiect care isi propunea sa simuleze procesul decizional al Institutiilor UE.

Ei au inventat o tara din Balcani care isi depune candidatura de aderare la UE si care trece prin toate etapele premergatoare negocierilor. Numele ei, Solania, a fost inspirat de cel al lui Javier Solana, secretar general al Consiliului Uniunii Europene.

SELECTIA. Studentii de la Academia de Studii Economice, SNSPA si Universitatea Bucuresti au fost selectati in prealabil pe baza cunostintelor pe care le au cu privire la institutiile Uniunii Europene si modul lor de functionare. In prima faza, ei au alcatuit o comisie careia i s-a prezentat un raport preliminar privind situatia Solaniei. Consiliul Europei a fost reprezentat de 10 state, care au supus la vot inceperea procedurilor de aderare. Pentru ca patru voturi au fost pentru si patru impotriva s-a hotarat inceperea procedurilor incepand cu primavara lui 2005, dar numai cu conditia de a suspenda negocierile daca Solania nu respecta prevederile Comisiei. Jocul studentilor a fost atent supravegheat de reprezentanti ai MAE. Cei care s-au remarcat printr-o buna cunoastere a structurilor europene pot face stagiatura in cadrul ministerului. (Oana Antonescu)

×