x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă A patra doză de vaccin contra COVID-19 pentru persoanele cu imunitatea compromisă

A patra doză de vaccin contra COVID-19 pentru persoanele cu imunitatea compromisă

29 Oct 2021   •   10:24
A patra doză de vaccin contra COVID-19 pentru persoanele cu imunitatea compromisă

Persoanele cu imunitatea compromisă ar putea avea nevoie de a patra doză de vaccin contra COVID-19, susține Centrul american pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC). Orice persoană cu boală sau care se confruntă cu condiții medicale preexistente, moderate sau severe, ar putea necesita o a patra doză pentru o protecție adecvată împotriva noului coronavirus, precizează experții americani.

Cea de-a patra doză poate fi administrată cu orice vaccin care a primit aprobarea de utilizare, inclusiv cu Janssen și în regim mixt de doze. „După terminarea schemei complete și administrarea unui vaccin mRNA adițional, persoanele cu imunitatea compromisă în mod sever sau moderat sunt eligibile pentru o doză de rapel”, precizează CDC. Persoanele eligibile pentru această doză vor trebui să aștepte însă cel puțin șase luni între al treilea și al patrulea vaccin.

 

×
Subiecte în articol: a patra doză vaccin