x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Bărbații chiar reprezintă sexul mai agresiv?

Bărbații chiar reprezintă sexul mai agresiv?

de Florian Saiu    |    05 Mai 2025   •   06:00
Bărbații chiar reprezintă sexul mai agresiv?

Ideea că bărbații au fitilul mai scurt decât femeile a devenit un tabu în psihologie. Dar implică cu adevărat genul masculin mai multă agresivitate decât cel feminin, ori este vorba de o supoziție? 

Cu peste treizeci de ani în urmă, psihologele Eleanor Maccoby și Carol Jacklin, de la Universitatea Stanford, au conchis într-o carte de referință că diferențele dintre sexe sunt minime cu privire la cele mai multe dintre trăsăturile psihologice, dar sunt considerabile atunci când vorbim despre agresivitate. Această opinie a rezistat testului timpului. Au avut dreptate Maccoby și Jacklin? „Cercetări recente confirmă în mare afirmațiile lor, dar arată că femeile pot fi la fel de agresive, chiar dacă într-un mod mai puțin periculos”, apreciază psihoterapeuții Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld în studiul „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” (Editura Lifestyle, 2024).

Comparații

Aprofundat: „În 1995, regretatul psiholog David Lykken, de la Universitatea Minnesota, a scris că, dacă i-am putea criogeniza în mod magic pe toți băieții și bărbații cu vârste cuprinse între doisprezece și douăzeci și opt de ani, am tăia cu două treimi ratele infracțiunilor comise cu violență. Datele susțin experimentul de gândire al lui Lykken. În Statele Unite, de pildă, rata infracțiunilor cu violență la fete și femei cu vârsta de peste zece ani este de 1 din 56. Cifra corespunzătoare pentru persoanele de sex masculin de aceleași vârste este de 1 din 9. Bărbații comit aproape 90% dintre crimele din Statele Unite; de asemenea, ei comit mai multe omucideri decât femeile în toate țările examinate de cercetători, conform unui raport din 1999, realizat de psihologa Anne Campbell, de la Universitatea Durham din Anglia”.

La nivelul gândurilor

Mai departe: „Într-adevăr, cercetătorii au descoperit date consistente conform cărora, în afară de activitatea infracțională, bărbații manifestă niveluri mai frecvente și mai extreme de agresivitate fizică, existând totuși o excepție: în certurile domestice, așa cum vom vedea, datele sunt adesea răsturnate. Într-o sinteză cantitativă (metaanaliză) din 2004, realizată pe 196 de studii, psihologul John Archer, de la Universitatea Central Lancashire din Anglia, a constatat că bărbații sunt mai agresivi fizic (în proporții diferite) decât femeile la orice vârstă, cu diferențe maxime între vârstele de douăzeci și treizeci de ani. Această diferență între sexe a fost regăsită în toate cele zece țări examinate de Archer, care au inclus Statele Unite, Finlanda, Spania, India, Japonia și Noua Zeelandă. Interesantă a fost constatarea cercetătorilor că bărbații sunt mai agresivi fizic și la nivelul gândurilor lor.”

Tactici feminine

Adică? „În comparație cu femeile, bărbații au fantasme de omucidere mai frecvente și mai durabile în timp, se gândesc mai des la punerea în act a răzbunării față de dușmanii lor și relatează vise mai agresive fizic. Totuși, studiile arată că femeile sunt cel puțin la fel de înclinate ca bărbații să simtă furie și că ele se ceartă mult. În loc să-și exprime emoțiile de furie cu ajutorul pumnilor, femeile tind să folosească ceea ce regretatul psiholog Nicki Crick, activ pe atunci la Universitatea Illinois, a numit în 1995, agresivitate relațională, o formă mai puțin evidentă, caracterizată prin manipularea socială în special a persoanelor de același sex. Agresivitatea relațională include răspândirea zvonurilor, bârfa, epatarea, datul ochilor peste cap, aplicarea tratamentului tăcerii asupra celorlalți, transmiterea de bilețele sau SMS-uri cu răutăți pe la spatele rivalelor, excluderea celorlalți de la reuniunile sociale, înțepăturile devalorizante la adresa înfățișării rivalelor și alte atacuri ascunse derivate”.

Amorul întețește agresivitatea

Concluzia: „Sexul așa-numit mai blând poate opta pentru astfel de tactici, întrucât fetele sunt învățate să nu-și arate deschis ostilitatea și pentru că relativa lor lipsă de forță fizică face ca violența să pară o strategie mai puțin promițătoare. Dar fetele nu au pretenții de exclusivitate în ceea ce privește agresivitatea relațională. O metaanaliză din 2008, realizată de psihologul Noel Card, de la Universitatea Arizona, și colegii săi, sugerează că agresivitatea este la fel de des întâlnită atât la fete, cât și la băieți, pe parcursul copilăriei și al adolescenței. O altă cercetare sugerează că această absență a diferențelor dintre sexe persistă și la vârsta adultă. Mai surprinzător este faptul că femeile sunt exact la fel de înclinate ca bărbații să-și exprime ostilitatea - în acest caz fizic - în contextul unei relații romantice”. Așadar, totul până la amor!

„În comparație cu femeile, bărbații au fantasme de omucidere mai frecvente și mai durabile în timp”, Hal Arkowitz, psihoterapeut 

„Agresivitatea relațională (feminină) include răspândirea zvonurilor, bârfa, epatarea, datul ochilor peste cap”, Scott O. Lilienfeld, psihoterapeut

×
Subiecte în articol: barbati sex agresiv