x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cât de periculos e glutenul pentru sănătate

Cât de periculos e glutenul pentru sănătate

05 Feb 2016   •   17:58
Cât de periculos e glutenul pentru sănătate

Grâul a devenit unul dintre cele mai controversate alimente de pe planetă din cauza faptului că are în componenţa sa gluten – o proteină care, susţin unii, cauzează o mulţime de afecţiuni, de la obezitate la depresie. Catherine Price a investigat ce efecte are glutenul şi a încercat să afle care este, de fapt, adevărul, scrie glamour.ro.

În primăvara anului 2014, Sheela Pai a încetat să mai mănânce făinoase. Avocata în vârstă de 35 de ani din New York avusese, de-a lungul anilor, diferite simptome care păreau să nu aibă o legătură directă între ele: oboseală, stări de leşin, inflamaţii şi o puternică senzaţie de foame la numai o oră după ce lua masa. În cele din urmă, a ajuns să se întrebe dacă nu cumva aceste simptome sunt cauzate de dieta sa. După câteva experimente nereuşite cu diferite alimente, s-a hotărât să renunţe la produsele din făină de grâu. Când a făcut asta, viaţa ei s-a schimbat.

„Mai slăbisem şi în trecut, dar de această dată a fost diferit. Kilogramele se topeau pur şi simplu şi, pentru prima oară, nu mă mai simţeam lipsită de energie la 3 după-amiaza şi nu mai adormeam greu. Tenul meu se curăţase complet. Nu mai aveam o senzaţie de balonare, iar exerciţiile fizice chiar dădeau rezultate“, explică Pai. Starea sa de spirit s-a îmbunătăţit. Prietenii ei spuneau că e o persoană total diferită.

×
Subiecte în articol: gluten sanatate diete