Fenomenul este explicat de medicul nutriționist Mihaela Bilic, care susține că decizia alimentară nu este influențată doar de cunoștințe, ci mai ales de obișnuințe și preferințe.
De ce aleg oamenii fast-food?
Într-o postare publică, aceasta arată că, deși lanțurile de tip fast-food au început să ofere informații nutriționale detaliate și alternative mai sănătoase, comportamentul consumatorilor a rămas în mare parte neschimbat.
„Putem să mâncăm sănătos, dar nu vrem! Lanțurile de fast-food au fost mereu acuzate că nu oferă informații despre conținutul de zahăr și grăsimi al preparatelor sau că nu au în meniu alternative sănătoase. În consecință oferta lor s-a diversificat, iar tabelul de nutrienți a fost pus la vedere, astfel încât consumatorii să aleagă în cunoștință de cauză. Care a fost rezultatul? Total neașteptat: oamenii au continuat să mănânce ceea ce erau obișnuiți, fără să țină cont de avertizări sau alternative dietetice”, a transmis Mihaela Bilic.
Medicul face referire și la rezultatele unui experiment realizat pe 250 de persoane care au intrat într-un fast-food. Dintre acestea, doar o mică parte își aminteau corect informațiile nutriționale, iar un număr extrem de redus a ales variantele sănătoase din meniu.
Concluzia este că, deși oamenii sunt conștienți de conținutul caloric ridicat al acestor produse, deciziile alimentare sunt influențate mai mult de obișnuință decât de informație.
În opinia sa, consumul ocazional de fast-food nu reprezintă un risc major, însă problema apare în cazul frecvenței ridicate a acestor alegeri, notază dcnews.ro.


