x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Secretele piperului negru. Aliatul natural pentru un organism sănătos

Secretele piperului negru. Aliatul natural pentru un organism sănătos

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2025   •   06:40
Secretele piperului negru. Aliatul natural pentru un organism sănătos

Piperul negru, un condiment apreciat pentru aroma sa puternică, însă beneficiile sale nu se opresc la preparatele culinare. 

âOriginar din planta cățărătoare Piperaceae, acesta este folosit în special sub formă uscată și conține piperină, cu efecte antioxidante și antibacteriene. Consumat cu măsură, piperul negru poate sprijini sănătatea digestivă, musculară, dar și pe cea a creierului, pielii și părului.

Efecte terapeutice

Boabele de piper negru sunt bogate în magneziu, vitamina K, fier și fibre, iar uleiul esențial de piperină stimulează ameliorarea durerilor musculare, a problemelor digestive și a inflamațiilor articulare. Totodată, piperul negru este folosit în unele tratamente pentru renunțarea la fumat, datorită proprietăților sale care pot reduce dependența.

Anticancerigen

Piperina este cunoscută pentru capacitatea sa de a proteja împotriva mai multor tipuri de cancer, stimulând în același timp absorbția altor nutrienți esențiali, precum curcumina, seleniul și vitaminele B.

Scăderea tensiunii arteriale

Poate contribui la scăderea tensiunii arteriale și la îmbunătățirea biodisponibilității unor compuși benefici din plante.

Digestie și gestionarea greutății

Piperul negru stimulează secreția sucurilor gastrice și a enzimelor pancreatice, favorizând o digestie eficientă și prevenind formarea gazelor intestinale. De asemenea, prin inhibarea formării celulelor adipoase, piperina poate susține procesele de pierdere în greutate și combaterea acumulării de grăsime.

Antiinflamator

Proprietățile antiinflamatoare ale piperinei ajută la reducerea inflamației cronice, inclusiv în afecțiuni asociate cu sindromul metabolic.

Neuroprotector

În ceea ce privește sănătatea creierului, piperina influențează pozitiv neurotransmițătorii serotonina și melatonina, contribuind la reglarea somnului și la starea de bine.

Diabet

Antioxidanții din piperul negru pot sprijini stabilizarea nivelului glicemiei, iar uleiul esențial ajută la reducerea descompunerii amidonului în glucoză, o particularitate utilă în diabet.

Afecțiuni respiratorii 

Piperul negru favorizează circulația și curățarea căilor respiratorii, ameliorând simptomele răcelilor și tusei, mai ales când este combinat cu mierea.

Sănătatea orală

Datorită efectelor antibacteriene și antiinflamatoare, piperul negru poate fi folosit în remedii naturiste pentru igiena orală, contribuind la prevenirea și tratarea infecțiilor și inflamațiilor gingivale.

Atenție la riscuri

Deși poate fi consumat zilnic, un aport excesiv de piper negru poate provoca disconfort gastric sau senzație de arsură. De asemenea, contactul cu ochii trebuie evitat, pentru a preveni iritațiile, porivit medicool.ro.

×
Subiecte în articol: piper negru