Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că gripa A (H1N1) ar putea fi prima pandemie a secolului XXI, dar estimează că virusul are un grad de severitate "moderat". OMS este foarte aproape de momentul când va declara trecerea la nivelul şase, nivel maxim de alertă. Numărul 2 în cadrul OMS, Keiji Fukuda, a repetat de câteva ori acest avertisment după data de 29 aprilie, când a fost decis nivelul cinci de alertă.
În luarea acestei decizii, respectiv declararea pericolului iminent de pandemie, OMS va ţine seama de informaţiile experţilor internaţionali privitoare la "gravitatea" bolii. Gripa A(H1N1) este considerată de o gravitate "moderată", aşa cum susţine Fukuda. Totuşi, oficialul OMS a refuzat să folosească termenul de "benign", "deoarece a cântări gravitatea unei boli este o treabă foarte delicată". Virusul a pătruns în peste 65 de ţări, a afectat peste 19.000 de persoane şi s-a dovedit letat în 117 cazuri. Săptămână trecută, doar într-o zi, au fost confirmate 116 cazuri de infectare cu virusul noii gripe A(H1N1) în 14 ţări din Europa, Spania şi Marea Britanie raportând majoritatea cazurilor înregistrate: 38, respectiv 42. Cazuri noi de transmitere la nivelul unei ţări au fost înregistrate în Danemarca, Estonia, România, Germania şi Irlanda. La sfârşitul săptămânii trecute, în ţara noastră erau confirmate 10 cazuri.
Nivel de alertă 6!
Iată un bilanţ care, deocamdată, este sub previziunile iniţiale şi permite OMS să vorbească de o epidemie "moderată". Nivelul şase, nivelul maxim de alertă, presupune apariţia unui focar de transmitere care nu are legătură cu persoanele care călătoresc şi sunt contaminate. Acest nou focar este localizat în regiuni diferite ale globului, altele decât cele unde au fost depistate primele cazuri. În aceste criterii se înscriu Japonia, Marea Britanie, Spania, chiar şi Franţa. Măsuri stricte de protecţie au fost luate deja în Japonia, unde s-a ajuns până la închiderea unor întreprinderi, pentru a evita aglomeraţiile şi răspândirea rapidă a virusului. Dar, din păcate, eficienţa aceastei măsuri este diminuată de existenţa altor locuri poate chiar mai aglomerate cum este karaoke. În privinţa virulenţei virusului, se apreciază că aceasta este influenţată de condiţiile climatice.
În emisfera nordică este vară, sezon care nu este tocmai favorabil epidemiilor respiratorii. Acest anotimp permite aerisirea corespunzătoare a tuturor spaţiilor, evitarea aglomeraţiilor, deci limitarea epidemiei. Dimpotrivă, abia în lunile de iarnă emisfera nordică ar putea fi mai expusă acestui pericol. Dar mai trebuie ţinut seama de predispoziţia virusului de a se transforma şi a dobândi forme din ce în ce mai virulente.
Citește pe Antena3.ro