Alarmă falsă despre sare

Ciroza e o boală grea, cronică, şi războiul medicilor este de a menţine într-o stare de compensare, de echilibru, pentru a nu se ajunge la etapa mai gravă de ciroză cu ascită, când apare lichidul în abdomen.

Ciroza înregistrează cea mai proastă situaţie a inflamaţiei din ficat, când ea a devenit fibroză, adică s-a întărit ţesutul, semănând cu o cicatrice urâtă. Fibroza din ficat nu numai că scoate din funcţiune celulele hepatice, dar ridică şi un baraj în faţa sângelui, care nu mai poate să circule prin ficat. Astfel, în amonte, în vena portă, creşte presiunea sanguină. Ca atare, lichidul din sânge tinde să treacă în abdomen şi duce la burta umflată cu lichid a ciroticului decompensat. Barajul care nu lasă sângele să treacă prin ficat mai face un rău: creşterea presiunii în venă, înainte de ficat, umflă vasele din esofag şi apar varicele esofagiene, ce se pot sparge, ducând le hemoragii digestive, care uneori omoară. La bolnavul de ciroză, mai întâi se reţine sarea. Apoi, lichidul. Sunt informaţii false. Pentru că sarea s-a cuibărit în ţesuturi unde nu sunt receptori de avertizare şi acolo se strânge şi apa, producând edeme. Cu alte cuvinte, ţesuturile, mai ales la picioare, se îmbibă cu lichid. Bolnavul de ciroză trebuie să-şi reducă drastic sodiul din alimentaţie, pentru că organismul lui reţine toată sarea, fiind o foame teribilă de sodiu. Pe lângă interzicerea sării, bolnavul de ciroză trebuie să mănânce proteine de bună calitate, pentru ca ficatul să producă albumină, foarte necesară în boala cirotică. Tocmai de aceea se apelează uneori la perfuzii cu albumină. Indicaţia de a mânca proteine de bună calitate trebuie judecată nuanţat, pentru că nici prea multe proteine nu sunt indicate. Bolnavul de ciroză trebuie să mănânce atâta carne cât cere greutatea în kilograme a corpului său.