Artralgia

Frecventele, banalele, supărătoarele dureri articulare. Banale, dar care pot ascunde maladii generale grave. Considerate tipice vârstei a treia, dar care pot apărea de asemenea la copil sau la adultul tânăr. Uşoare sau care pot deveni invalidante. Un subiect care ne interesează pe toţi.

Durerile sunt cauzate de afectarea propriu-zisă a articulaţiei sau a structurilor învecinate: oase, ligamente, tendoane, muşchi, nervi. Leziunea articulară poate cuprinde una sau mai multe articulaţii şi poate fi de etiologie extrem de diversă: traumatică, infecţioasă, inflamatorie,  reactivă, determinată de boli autoimune sau sistemice. Simptomele se pot localiza practic la nivelul oricărei articulaţii: coloana vertebrală, temporo-mandibulară, gleznă, genunchi, şold, umăr, cot, pumn, articulaţiile mici de la mână sau picior.

Simptome asociate
Durerile articulare sunt însoţite de manifestări locale: tumefacţie, deformare, roşeaţă, căldură, înţepenire sau scăderea mobilităţii articulare (care poate fi reală sau impusă de durerile intense), instabilitate articulară. La acestea se adaugă uneori simptome generale (febră, frison, oboseală, stare generală alterată, scădere în greutate), dar şi unele generate de afecţiunea cauzală: tulburări gastrointestinale (mai ales diaree) în artritele reactive de cauză digestivă, manifestări oculare (irido-ciclite, uveite, conjunctivite, afectarea retinei) în sindromul Reiter sau sindromul Behcet, modificări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor (echimoze în traumatisme, erupţii, ulceraţii bucale sau genitale în maladia Behcet, eritem şi noduli în reumatismul articular), simptome urinare (disurie, secreţie uretrală) în sindromul Reiter sau gonoree.

La copii şi adolescenţi, durerile sunt cauzate mai frecvent de traumatisme sau reumatism articular, la persoanele în vârstă de gută sau afecţiuni degenerative, în timp ce la adultul tânăr sunt mai frecvente cauzele reactive sau autoimune.

Caracteristici
Durerea poate fi intensă sau moderată, are tendinţa de a fi difuză în cazul afectării structurilor profunde şi mai bine localizată în afectarea structurilor superficiale. Ea poate fi mai intensă dimineaţa (tipic în poliartrita reumatoidă de exemplu) sau  spre seară, dispare sau, din contră, se intensifică după folosirea articulaţiei, poate fi cronică (veche) sau apărută de curând. Ea poate fi monoarticulară (în gută, artritele septice, traumatice sau degenerative) sau poliarticulară: în poliartrita reumatoidă, boala Lyme, lupus, psoriazis, reumatism articular acut (când afectarea articulară "migrează", afectând pe rând articulaţiile mari). Există anumite localizări predilecte: în gută este afectat frecvent halucele (degetul mare de la picior), în poliartrita reumatoidă articulaţiile mici de la mână, genunchiul este afectat frecvent de traumatisme sau afecţiuni degenerative, coloana cervicală de spondiloză (de asemenea, o afecţiune degenerativă), coloana lombară de spondiloză şi spondilită anchilozantă sau artrite reactive.

Tumefacţia însoţeşte aproape întotdeauna durerea articulară (osteoartrite, artrite septice,  gută, reumatism articular, poliartrită reumatoidă etc.). În traumatisme apare o deformare marcată a articulaţiei şi zonei adiacente, iar în spondilită o rigidizare a coloanei lombare, care produce un mers sacadat.

Febra apare în reumatismul articular şi bolile autoimune, putând fi însoţită de frisoane în artrita septică.

Traumatisme
După cum se observă din prezentarea succintă de până acum, durerile articulare pot avea o etiologie extrem de variată, cauza lor fiind uneori evidentă, dar alteori greu de elucidat. Frecvent este vorba de un traumatism care interesează fie articulaţia, fie structurile învecinate (fracturi osoase, întinderi de muşchi sau ligamente, dislocări, luxaţii, rupturi). Durerea osoasă produsă fie de o tumoare, fie de osteoporoză (demineralizare osoasă) sau osteomielită (infecţie locală) se poate de asemenea resimţi la nivelul unei articulaţii. Osteoartrita degenerativă determină distrugerea progresivă a cartilajului şi este deseori întâlnită după vârsta de 45-50 de ani.

Artrita septică este produsă cel mai frecvent de infecţii bacteriene (mai rar virale sau fungice), cel mai des streptococice sau stafilococice, dar apare şi în tuberculoză, gonoree, sifilis sau boala Lyme (indusă de muşcatura de căpuşă). Reumatismul articular acut, cea mai frecventă formă de inflamaţie articulară la copii şi tineri, se produce în urma unei infecţii cu un anumit tip de streptococ, producând în plus afectarea cordului, sistemului nervos central, tegumentelor, dar şi a altor organe.

Reacţii la distanţă
Artritele reactive sunt manifestări articulare care apar în anumite afecţiuni a căror localizare şi etiologie trebuie căutată în cu totul altă parte. Aşa se întâmplă de exemplu în unele boli digestive (colite ulceroase, ileite regionale, enterocolite infecţioase) în care este incriminat un factor alergic sau infecţios grefat pe un răspuns particular al organismului. Infecţiile cu chlamidia (care nu mai sunt deloc o raritate) pot produce uneori sindromul Reiter (cu uretrită şi afectare oculară), care se însoţeşte şi de artralgii şi tumefacţii. Psoriazisul dă, pe lângă leziunile cutanate, şi o afectare articulară multiplă. Bolile autoimune (în care organismul produce anticorpi împotriva propriilor structuri) pot da manifestări articulare. Aşa se întâmplă

în lupus, sclerodermie, sindromul Behcet. În schimb, în poliartrita reumatoidă sau spondilita anchilozantă afectarea articulară este primordială.

Alteori, afectarea articulară poate fi de sorginte metabolică. Guta se produce prin depunerea de cristale de acid uric în articulaţie. Durerile sunt violente şi apar brusc, tipic la nivelul halucelui. O afecţiune asemănătoare se produce prin depunere de cristale de fosfat de calciu. Alteori, maladii sistemice pot da şi dureri articulare: leucemiile, sarcoidoza, unele boli renale cronice, diabetul zaharat, boli endocrine (afecţiuni ale tiroidei, acromegalia, tulburările induse de menopauză), hemofilia. În fine, unele medicamente pot genera acelaşi simptom (procainamida, diuretice sau hidralazina).

Investigaţii
După această expunere putem deduce că diagnosticul nu e un lucru atât de simplu. Medicul de familie va face un examen fizic, urmat de analize de laborator (hemoleucogramă, VSH, ASLO, fibrinogen, proteina C reactivă, determinarea de autoanticorpi etc.), radiografii, eventual alte examene imagistice. Uneori, se poate indica un examen al lichidului sinovial (extras din articulaţie) sau artroscopie (examinarea endoscopică a articulaţiei). În anumite circumstanţe este necesar un consult de specialitate la un medic ortoped sau reumatolog.

Tratamentul se instituie în funcţie de afecţiunea cauzală, căci în lipsa acestuia, antialgicele şi antiinflamatoarele folosite vor fi ineficiente. La acestea se adaugă fizioterapie, gimnastică medicală, cure balneare, toate făcute la indicaţia specialiştilor. Căldura locală poate avea efecte benefice (sau în unele cazuri de artrite septice sau traumatisme comprese reci sau pungi cu gheaţă). Alte cazuri pot avea indicaţii chirurgicale.

FRECVENŢĂ. La femei sunt mai des întâlnite poliartrita reumatoidă şi lupusul, în timp ce la bărbaţi apar cu precădere traumatismele, spondilita anchilozantă şi sindromul Reiter.