x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Întotdeauna ţi-ai dorit un fiu!

Întotdeauna ţi-ai dorit un fiu!

de Magda Marincovici    |    03 Mar 2009   •   00:00

Dimineaţa, pe stomacul gol, vestea că fiica-sa are un prieten şi că împarte deja dormitorul l-a făcut muci. Fraierul de tată, nevionovat ca un prunc, cu o ceaşcă de cafea aburindă se amăgeşte că va reuşi să-şi trezească fiica şi să schimbe câteva cuvinte la micul dejun. Numai că, în pragul uşii de la dormitor, ca un amorez de mahala, s-a etalat un vlăjgan fără complexe.



Şi pentru a atenua şocul, dar mai ales senzaţia de om în plus prin casa lui, mama-doamnă îi aruncă o glumă, zicea ea, inspirată: «Dragul meu, întotdeauna ţi-ai dorit un fiu!». Se întâmplă într-un clip publicitar care nu ştii la ce face reclamă: la cafea, la prieteni clandestini, la cum să-ţi fraiereşti tatăl şi soţul... Aşadar, nu ştii la ce face reclamă, dar te pune pe gânduri, mai ales dacă eşti tată şi mamă de adolescent. A rezolva acest gen de probleme având ca principiu "lasă că mă acoperă mama" este greşit, indecent, periculos. Greşit faţă de propriul tău copil. Indecent faţă de părintele – fie că este mama sau tata – care e luat de papagal. Periculos de două ori: pentru fiecare membru al familiei şi pentru familie în ansamblul ei.

Unde dai şi unde crapă! Cam aşa şi cu clipul ăsta publicitar. O ceaşcă de cafea opărită în moalele capului. O familie care se ghidează pe principiul "toţi pentru unul, fiecare pentru sine". O familie în care tatăl, adică tocmai capul familiei, este ultimul care află ce se întâmplă în dormitorul fiicei. O familie în care mama se comportă mai degrabă ca o matroană de bordel, decât ca o femeie cu responsabilitate şi respect faţă de copil şi soţ.  

O dimineaţă ca asta bună nu e. Dar nu e o dimineaţă pierdută. Şi chiar că e nevoie de o cafea tare, pentru a te trezi la realitate, a te calma rapid spre a nu-ţi lua la bătaie nevasta, fiica şi mult doritul fiu. Aha, de fapt aici bate clipul publicitar! Acum am priceput!

×
Subiecte în articol: editorial