Transpiraţia, prieten şi duşman

Într-o zi obişnuită, cu temperaturi normale, eliminăm prin piele între 500 ml şi un litru de transpiraţie. Pe măsură ce temperatura creşte, cantitatea de transpiraţie se măreşte. Într-o zi caniculară, sportivii sau muncitorii care lucrează în aer liber pot elimina chiar şi 10 litri de sudoare prin piele. Milioane de glande sudoripare sînt răspîndite pe aproape întreaga suprafaţă a pielii. Ele sînt anexe ale pielii, la fel ca părul, unghiile sau glandele sebacee. Aceste glande secretă două tipuri de transpiraţie.

Într-o zi obişnuită, cu temperaturi normale, eliminăm prin piele între 500 ml şi un litru de transpiraţie. Pe măsură ce temperatura creşte, cantitatea de transpiraţie se măreşte. Într-o zi caniculară, sportivii sau muncitorii care lucrează în aer liber pot elimina chiar şi 10 litri de sudoare prin piele. Milioane de glande sudoripare sînt răspîndite pe aproape întreaga suprafaţă a pielii. Ele sînt anexe ale pielii, la fel ca părul, unghiile sau glandele sebacee. Aceste glande secretă două tipuri de transpiraţie. O sudoare apoasă, incoloră şi fără miros este secretată de glandele sudoripare ecrine, peste două milioane la număr, cu o densitate mai mare pe palme, tălpi şi pe frunte. Acest tip de transpiraţie se elimină prin porii pielii şi are un rol foarte important: reglează temperatura corpului şi previne supraîncălzirea. Astfel, cînd temperatura exterioară creşte, organismul produce mai multă transpiraţie, pentru ca temperatura corpului să rămînă constantă. Există şi un alt tip de transpiraţie, mai vîscoasă, de culoare albicioasă şi cu un miros specific, care apare în urma reacţiei cu bacteriile de la suprafaţa pielii. Ea este secretată de o altă categorie de glande sudoripare, numite apocrine, care sînt răspîndite numai în zona axilelor şi în zona organelor genitale. Secreţia glandelor apocrine se elimină prin orificiul firelor de păr şi debutează abia la pubertate, cînd se dezvoltă caracterele sexuale. Transpiraţia secretată de glandele apocrine nu este produsă în mod continuu, precum cea a glandelor ecrine, şi nici nu este influenţată de temperatura mediului, ci de sistemul hormonal.

Dereglare

Cînd organismul este expus la căldură intensă sau la efort fizic prelungit, este firesc să producă o cantitate mare de sudoare. Însă cînd transpiraţia este atît de abundentă încît produce disconfort şi împiedică activităţile zilnice, este posibil să avem de-a face cu o afecţiune numită hiperhidroză sau hipersudoraţie. Boala poate fi generalizată (apare pe întreaga suprafaţă a corpului) sau localizată. Hiperhidrozele generalizate sînt cauzate de tulburări neurologice (cu afectarea hipotalamusului), de boli endocrine (în special hipertiroidie), dar pot apărea şi în hipoglicemie, în stările de şoc, în diabet zaharat sau în cazul unui consum excesiv de alcool, precizează dr Hatami Afshin, medic specialist dermatolog în cadrul Spitalului Clinic Universitar Elias.

Hiperhidroza localizată este favorizată de stres şi de căldură. Ea apare de obicei simetric şi afectează axilele, palmele, tălpile, dar şi faţa. Hiperhidroza axilară le afectează mai mult pe femei decît pe bărbaţi şi este mai accentuată vara decît iarna. "Stresul este principalul factor declanşator", precizează dr Hatami Afshin. Transpiraţia excesivă a palmelor poate fi atît de abundentă uneori, încît împiedică activitatea profesională. Persoanele care se folosesc de mîini în profesia lor, precum chirurgii sau muzicienii, pot întîmpina mari dificultăţi din cauza hiperhidrozei. Ea are cauze emoţionale. Dacă transpiraţia abundentă apare atît în palme, cît şi pe faţă, pot fi semn de hipertiroidie. Hiperhidroza plantară creează la fel de mult disconfort, fiindcă se asociază cu un miros neplăcut al picioarelor. Talpa piciorului este adesea afectată de erupţii keratolitice, devine sensibilă la presiunea mersului şi este predispusă la dermatite de contact, care au ca sursă substanţele alergene din încălţăminte (vopsea, adeziv).

În formele generalizate de hiperhidroză, medicii recomandă anticolinergice de tipul atropinei. Local se pot administra diferite soluţii care blochează secreţia sudorală, precum unguentele cu sulfat de zinc, precizează dr Hatami Afshin. "În cazurile foarte grave de hiperhidroză se efectuează simpatectomie, o intervenţie chirurgicală care presupune extirparea ganglionilor simpatici T2, T3 şi T4. Simpatectomia este eficientă în 90% din cazuri", mai spune specialistul nostru. În cazul hiperhidrozei axilare se poate face o excizie chirurgicală a glandelor sudoripare.

Anhidroza

Dacă transpiraţia excesivă creează disconfort, lipsa totală a transpiraţiei nu este deloc un motiv de bucurie, fiindcă poate pune viaţa în pericol. Anhidroza, boala care defineşte absenţa transpiraţiei, este foarte periculoasă, fiindcă organismul nu mai are capacitatea de a-şi menţine temperatura constantă. Persoanele cu anhidroză nu tolerează căldura şi sînt foarte expuse insolaţiei. Ameţeala, senzaţia de slăbiciune, crampele musculare, palpitaţiile sînt simptome ale anhidrozei, iar ele pot merge pînă la halucinaţii şi chiar comă în cazurile severe. Această afecţiune este adesea consecinţa diabetului, hipotiroidiei, tulburărilor nervoase (cu afectarea hipotalamusului), dar şi a unor medicamente. Deshidratarea excesivă este o altă cauză a absenţei transpiraţiei. Dacă anhidroza este localizată, ea nu creează probleme grave de sănătate. Cauzele de apariţie sînt infecţiile şi traumatismele glandelor sudoripare.

Deshidratarea

Aparenţele sînt înşelătoare: în ciuda arhitecturii solide a oaselor, părului strălucitor, pielii impermeabile – totuşi peste două treimi din compoziţia corpului nostru este apă. Băuturile populare sau cele pretenţioase, ceaiurile sau sucurile nu pot înlocui banala, dar preţioasa apă, iar acest lucru este mai valabil ca oricînd în sezonul cald. Organismul nostru elimină apă în mod curent prin respiraţie, transpiraţie, urină sau scaun. Dacă aceste pierderi depăşesc ingestia, corpul experimentează o stare de incapacitate funcţională iniţial uşoară, dar cu potenţial sever, care poate evolua in extremis spre deces. Pierderile interesează apa, dar şi electroliţii (substanţele minerale din organism), mai ales sodiul, potasiul, calciul.

Simptomele iniţiale sînt: sete, senzaţia de gură uscată, oboseală, moleşeală, slăbiciune musculară, scăderea diurezei, diminuarea secreţiei lacrimale, dureri de cap, ameţeală. Ulterior, apare o senzaţie de extremă sete, iritabilitate, confuzie, scăderea transpiraţiei şi diurezei, cu o urină închisă la culoare. Ochii sînt înfundaţi în orbite, gura, mucoasele, pielea sînt uscate, tegumentul fiind lipsit de elasticitate, flasc, astfel încît dacă este ciupit îşi revine cu încetinire la aspectul iniţial. Apar manifestări cardiovasculare (hipotensiune arterială, creşterea frecvenţei cardiace şi respiratorii), febră, delir sau leşin.

Copii şi bătrîni

Persoanele cele mai vulnerabile sînt copiii – care nu se pot exprima bine şi nu se pot îngriji singuri –, bătrânii, precum şi suferinzii de boli cronice. Cauzele sînt variate: expunerea la temperaturi excesive, la umiditate ridicată, efortul fizic crescut, fără o hidratare corectă, limitarea accesului la apă, dar şi o serie de boli acute însoţite de diaree, vărsături, febră sau diureză crescută. Arsurile tegumentare extinse, unele boli cronice (diabetul zaharat, diabetul insipid, hipertiroidismul, disfuncţiile glandei suprarenale, insuficienţa renală), administrarea unor medicamente cum ar fi diureticele, alcoolismul, pot provoca la rîndul lor deshidratare prin diverse mecanisme.

În perioadele incipiente, prezentarea la doctor nu este necesară. Dacă însă pacientul manifestă o stare de sete intensă, lipsa diurezei pentru mai mult de opt ore, stări de ameţeala sau confuzie ori severe simptome asociate care persistă cîteva zile (febră, vărsături, diaree), este indicat ca el să fie văzut de un medic. Acesta va stabili existenţa deshidratării şi gradul său de intensitate, precum şi etiologia ei, apelînd la examen fizic, completat la nevoie de determinări de laborator (examen de sînge, electroliţi, glicemie, teste de apreciere a funcţiei renale, examen de urină).

Primul ajutor

Dacă deshidratarea este produsă de temperaturi ridicate, pacientul trebuie scos din acel mediu şi dus la umbră, răcorit cu un ventilator sau aer condiţionat.

De asemenea, el trebuie dezbrăcat, stropit cu apă rece (dar nu gheaţă) şi înfăşurat într-un prosop ud.
În continuare, i se oferă apă rece (nu alte băuturi sau sucuri, care îi pot accentua starea de deshidratare), de preferat în cantităţi mici şi repetate, eventual bucăţi de gheaţă pe care să le sugă. Ingestia apei trebuie continuată o perioadă şi după dispariţia senzaţiei de sete. În cazurile severe, lichidele se vor administra intravenos de personalul medical, iar în cazul unei patologii asociate se vor trata aceste afecţiuni.

Vara trebuie să evităm expunerile sau eforturile fizice prelungite la temperaturi ridicate, să purtăm o îmbrăcăminte adecvată, răcoroasă, din fibre naturale şi neapărat o pălărie. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător, consumînd în medie doi-doi litri şi jumătate de apă zilnic sau chiar mai mult în caz de efort.

DEODORANTE VS ANTIPERSPIRANTE. Deodorantele şi antiperspirantele acţionează diferit. Deodorantele neutralizează mirosul neplăcut, distrugînd bacteriile care îl produc. Ele nu influenţează însă cantitatea de transpiraţie eliminată prin piele, aşa cum fac antiperspirantele. Acestea conţin săruri de aluminiu şi zirconiu, care inhibă secreţia glandelor sudoripare. Prin reducerea cantităţii de transpiraţie sînt diminuate şi mirosurile neplăcute sau senzaţia de umezeală de la nivelul axilelor. Antiperspirantele pot ameliora chiar şi formele uşoare de hiperhidroză. Sînt recomandate antiperspirantele care au în compoziţie substanţe emoliente, care previn uscăciunea pielii.

ANTISUDORIFICE. Pentru a diminua transpiraţia abundentă, sunt recomandate infuziile din flori de soc şi de salvie. În cazul socului, se foloseşte o floare de mărime medie la 250 ml de apă fiartă sau, dacă nu aveţi la îndemînă flori proaspete, o linguriţă (cu vîrf) de plantă uscată la aceeaşi cantitate de apă. Salvia se prepară în acelaşi mod. Ambele infuzii se beau reci, două-trei căni pe zi. Plantele amare, precum coada-şoricelului sau pelinul, au acelaşi efect antisudorific.

APĂ MINERALĂ. Cînd alegem o apă minerală, trebuie să ţinem seama de doi parametri: gradul de mineralizare totală şi compoziţia înscrisă pe etichetă. O mineralizare totală sub 500 mg/l încadrează apa minerală în categoria celor slab mineralizate şi este potrivită consumului zilnic. Copiii însă nu ar trebui să consume apă cu un grad de mineralizare mai mare de 120 mg/l şi cu un conţinut de sodiu peste 20 mg/l. Specialiştii recomandă alternarea tipurilor de apă, pentru a evita acumularea de minerale în organism. Este de preferat ca apa îmbuteliată să fie alternată cu apa de izvor şi nu cu o altă marcă din magazin.

Apa de izvor are un conţinut scăzut de minerale, iar conţinutul scăzut de sodiu o recomandă inclusiv copiilor.

ANATOMIE. Glandele sudoripare au aspectul unor aglomerări de tuburi. Ele se găsesc în stratul profund al pielii şi se deschid la suprafaţă prin pori (în cazul glandelor ecrine, care produc transpiraţia incoloră şi fără miros) sau prin orificiile firelor de păr (în cazul celor apocrine). Glandele ecrine sînt mai mici decît cele apocrine.

IONOFOREZĂ. Transpiraţia excesivă a mîinilor şi picioarelor se poate trata prin ionoforeză. În cadrul acestei proceduri, zonele afectate de hiperhidroză sînt introduse în bazine cu apă prin care se trece un curent. Ionoforeza nu este dureroasă, pacientul are doar o senzaţie de furnicături. Se efectuează, în medie, trei şedinţe pe săptămînă, timp de o lună, însă procedura trebuie reluată periodic.

BOTOX. Microinjecţiile cu toxină botulinică tratează cu succes hiperhidroza palmară şi axilară. Toxina botulinică blochează fibrele nervoase care stimulează glandele sudoripare, reducîndu-se astfel producţia de transpiraţie în exces. Acul utilizat pentru această procedură este mic, astfel încît injecţiile sînt suportabile. Tratamentul nu are efecte adverse şi nici contraindicaţii, iar efectele lui persistă între 6 şi 8 luni. În cazul transpiraţiei de la nivelul picioarelor, toxina botulinică nu s-a dovedit eficientă.

Ştiaţi că

• Singurele zone în care nu există glande sudoripare sînt buzele, mameloanele şi organele genitale externe.

• În palmă se găsesc în jur de 350 de glande sudoripare pe centimetrul pătrat.

• Transpiraţia menţine umiditatea şi elasticitatea pielii. În lipsa ei, pielea ar fi uscată şi lipsită de catifelare.

• De foarte multe ori, teama de a nu transpira nu face decît să amplifice secreţia sudorală.

• Transpiraţia conţine în principal apă, în proporţie de peste 90%, dar şi acid lactic, uree, clorură de sodiu, potasiu, calciu, magneziu, zinc, fier. Gustul sărat al transpiraţiei este dat de clorura de sodiu.