x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului 5 cele mai eficiente remedii naturale pentru imunitatea copiilor

5 cele mai eficiente remedii naturale pentru imunitatea copiilor

de Redacția Jurnalul    |    24 Sep 2025   •   17:30
5 cele mai eficiente remedii naturale pentru imunitatea copiilor

Odată cu răcirea vremii apar virozele, astfel că imunitatea copiilor devine o prioritate pentru părinți. Din cele mai vechi timpuri, plantele medicinale și produsele apicole sunt folosite pentru a întări sistemul imunitar.

1. Echinaceea

Echinacea este recunoscută pentru capacitatea sa de a stimula celulele sistemului imunitar, fiind recomandată de la vârsta de 6 luni sub formă de picături sau siropuri. Studiile arată că ajută la scurtarea duratei răcelilor și reduce severitatea simptomelor la copii.

2. Cătina

Cătina are un conținut ridicat de vitamina C și antioxidanți care susțin mecanismele de apărare ale organismului. Sub formă de sirop sau pulbere, cătina este potrivită pentru toate vârstele, ajutând la creșterea rezistenței organismului la infecții.

3. Soc negru

Socul negru este bogat în antioxidanți, flavonoide și vitaminele A și C. Extractul sau siropul de soc pot reduce durata simptomelor respiratorii cauzate de răceli și gripă, fiind recomandat copiilor cu vârstea peste un an.

4. Miere

Mierea prezintă proprietăți antiinflamatoare și antimicrobiene care întăresc sistemul imunitar, fiind bogată în compuși fenolici și flavonoide. Nu este recomandată copiilor sub un an din cauza riscului crescut de botulism.

5. Propolis

Propolisul stimulează activitatea celulelor imune și crește producția de citokine. Deși gustul pur poate fi amar, combinarea cu miere îl face plăcut pentru copii. Formele masticabile sunt o opțiune pentru copiii mai mari dar administrarea trebuie să fie recomandată de medicul pediatru, în funcție de vârstă, potrivit a1.ro.

Aceste remedii nu înlocuiesc tratamentele medicale, însă pot fi un sprijin important în întărirea imunității copiilor, mai ales în sezonul rece, când riscul de răceli este ridicat. Consultarea medicului rămâne esențială pentru siguranța și eficiența utilizării lor.

×
Subiecte în articol: imunitate copii