Avertisment de la medicii pediatri: Simptomele alergiilor la copii sunt asemănătoare cu cele ale COVID-19
Simptomele provocate de alergiile respiratorii la copii sunt asemănătoare cu cele ale infecției cu COVID-19, spun medicii pediatri de la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara.
Precizările vin în contextul redeschiderii creşelor, grădiniţelor şi afterschool-urilor și diagnosticarea necorespunzătoare a simptomelor ar putea supraaglomera unitatea de primiri urgenţe, transmite Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş.
"Momentul redeschiderii unităţilor de învăţământ preşcolar se suprapune cu o patologie specifică primăverii (alergii, viroze) care poate da simptomatologie asemănătoare cu cea produsă de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, fapt confirmat şi de prof. dr. Mihai Gafencu, medic primar pediatru în cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii Timişoara.
Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie starea de sănătate a copiilor, iar în cazul în care aceştia prezintă febră sau simptome respiratorii (tuse, rinoree), să evite expunerea lor în colectivitate şi să se adreseze personalului medical, în vederea stabilirii diagnosticului şi a conduitei medicale care se impune.
Pentru evitarea aglomerării excesive a unităţilor de primiri urgenţe, adresabilitatea în caz de nevoie se va face gradual, începând cu medicul de familie, în caz de necesitate, centrelor de permanenţă, iar în cazuri deosebite sau de o gravitate sporită, Spitalului de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu Timişoara, unde copiii vor fi supuşi testării RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2", arată DSP Timiș.
Redeschiderea unităţilor preşcolare nu trebuie să provoace îngrijorare sau panică în rândul părinţilor, atâta timp cât sunt respectate regulile de prevenţie.
DSP va verifica, prin personalul de specialitate, modul de punere în aplicare a normelor sanitare ale unităților de învățământ respective, urmărindu-se efectuarea triajului epidemiologic, asigurarea circuitelor corespunzătoare, existenţa substanţelor dezinfectante pentru suprafeţe şi mâini, a materialelor de igienă individuală şi de curăţenie în cantitate suficientă, dotarea cu echipament de protecţie complet a personalului de îngrijire şi utilizarea acestuia corespunzător cu activităţile desfăşurate.
Se va verifica și modul în care este respectată distanţarea fizică şi suprafaţa alocată fiecărui copil.

Ştiri din .ro
România codașă în UE la sănătate. Alocă cei mai puțini bani pentru medicina preventivă
OMS va discuta posibilitatea introducerii pașapoartelor de vaccinare
Ce arată studiile pentru vaccinul anti COVID-19 produs de Johnson & Johnson
Angajații medicali, care au fost infectați cu COVID-19, sunt protejați timp de 5 luni
Cancerul de colon poate fi confundat cu sindromul intestinului iritabil
A treia tulpină de COVID-19 a fost descoperită în Japonia
Eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech asupra noilor mutații ale virusului SARS-CoV-2
Comisia Europeană suplimentează cererea de vaccinuri produse de Pfizer/BioNtech
Care este durata de imunizare a vaccinului anti-COVID-19 produs de Moderna
Noi recomandări OMS cu privire la vaccinarea anti COVID-19
Operaţii pe bandă rulantă care erau o eroare
Reacție alergică gravă la vaccinul Pfizer/BioNTech: Un medic a făcut encefalomielită
Poate fi produs vaccinul Pfizer/BioNTech în România ?
Cum se fac înscrierile pe platforma de vaccinare împotriva COVID-19
Ce moștenim de la familia noastră
