Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu intra in panica. Agresivitatea este un comportament normal pentru copiii cu varste intre 1 si 3 ani, ne spune Ozana Ilie, psiholog la Spitalul "Marie Curie" din Capitala. Potrivit acesteia, parintii nu trebuie sa raspunda cu violenta la gesturile agresive ale celui mic, pentru ca astfel parintele justifica actul sau, iar copilul gandeste astfel: "daca mama ma trage de par, de ce sa nu fac si eu la fel?". "A tipa la copil, a-l ameninta ca nu-l mai iubesti sunt atitudini care pot genera efecte negative asupra copilului", adauga psihologul Ozana Ilie. Iata cateva dintre cele mai frecvente motive care ii determina pe cei mici sa devina agresivi si cum putem gestiona astfel de situatii.
De ce
Exista doua forme de agresivitate. Directa: copilul trage un pisoi de coada, loveste cu piciorul un catelus, isi zgarie si musca parintii sau camarazii de joaca, sparge jucariile sau le arunca prin casa, rupe paginile cartilor de povesti, ridica mana asupra parintelui... Agresivitatea indirecta poate lua forma unor exigente permanente care ajung sa-l "sufoce pe adult". De exemplu, copilul tipa ori de cate ori parintele incearca sa-i vorbeasca. "Poate este prea mult spus ca un copil pana in 3 ani este agresiv. Mai degraba, este o furie declansata de anumiti stimuli. Ideea este sa nu reprimam aceasta furie, ci sa o controlam, oferindu-i in acelasi timp alternative la gesturile agresive", spune psihologul Ozana Ilie. Exista cinci motive principale pentru care cei mici devin agresivi.
Lipsa de atentie din partea parintilor. Un copil care nu vorbeste sau abia incepe sa vorbeasca incearca sa atraga atentia parintilor, uneori prea ocupati pentru a se mai juca cu el, prin gesturi considerate normale pentru varsta lui: loveste, trage, impinge, arunca, musca etc. Faptul ca un astfel de gest este urmat aproape intotdeauna de o reactie il determina pe cel mic sa-l foloseasca ori de cate ori vrea sa fie bagat in seama.
Posesia unei jucarii. Un copil este posesiv cu jucariile lui, dar si cu cele care nu ii apartin. Daca cineva indrazneste sa ii ia jucaria, cel mic devine violent, tipa, i-o smulge din mana si, daca "adversarul" nu cedeaza, ii mai trage si o palma.
Frustrarea. Frecvent, adultii le pot provoca frustrari celor mici prin limitarea independentei. Un copil care abia merge, care nu intelege multe lucruri, dar care vrea sa exploreze totul in jurul lui (de exemplu, se urca pe mobila, mazgaleste peretii, trage de cabluri) se simte frustrat, presat sa faca ceea ce ii zice parintele. Adica, exact opusul dorintei lui. Jucariile inutile (un carucior de papusi prea greu pentru a fi impins sau o minge dintr-un material aspru) pot fi si ele un motiv de frustrare pentru copil. Atentie! Prea multa frustrare poate diminua increderea in sine a copilului.
Certurile in familie si agresivitatea de la TV. Chiar daca nu vorbeste, bebelusul este afectat de certurile declansate intre mami si tati. Daca acestea sunt insotite de violenta, cu siguranta, cel mic va retine si va imita acest "mod" de a rezolva problemele. Potrivit psihologilor, copiii agresivi din cauza conflictelor din familie pot fi recunoscuti dupa "agresivitatea desenelor" lor: desene cu animale fioroase, vrajitoare, monstri, in culori inchise (negru, maron). La agresivitatea copiilor contribuie si unele programe TV, jocurile care contin scene violente.
Frica. Inca de la nastere, copilul dezvolta frica de abandon. Copiii care nu se bucura de faptul ca sunt ocrotiti de parinti se simt abandonati, chiar si in situatii in care nu exista vreun pericol. Ei sunt mereu in defensiva, isi imagineaza tot felul de pericole si se obisnuiesc cu ideea ca atacul este cel mai eficient mod de aparare.
Alternative
Copilul trebuie sa invete diferenta intre bine si rau, spune psihologul Ozana Ilie. Este bine daca reusesti sa impiedici o manifestare agresiva, explicandu-i cum ar fi normal sa se comporte in unele situatii: "Daca mami te-a suparat cu ceva, poti merge in camera ta si sa stai acolo. Dar nu iti dau voie sa ma musti sau sa ma tragi de par" sau "Fratele tau mai mic se simte rau, pentru ca tu l-ai batut. Nu trebuia sa te comporti asa cu el".
Psihologul nostru spune ca atunci cand ii vorbim calm, copilul simte ca ii respectam sentimentele (furia, ura) si va bate in retragere. In acelasi timp, trebuie sa ii oferi ocazia de a-si manifesta impulsurile agresive, fara a pune in pericol pe cineva. A lovi cu batul intr-o toba, a se juca cu apa de la robinet, a alerga prin casa, a sari in pat sunt activitati care il ajuta sa scape de furie. Parintii trebuie sa-l incurajeze pe cel mic sa se controleze si sa-si exprime agresivitatea intr-un mod acceptabil. Controlul asupra propriei persoane se invata prin exemplu: un parinte care se aprinde repede, care tipa si isi agreseaza verbal si fizic copilul trebuie sa se astepte la aceleasi reactii din partea celui mic. Pentru ca atitudinea parintelui este oglindita in atitudinea copilului.
Pedeapsa, binevenita
Atunci cand copilul greseste, parintii trebuie sa-i semnaleze comportamentul inadecvat. Parintele va lua atitudine in sensul ca va condamna gestul, si nu copilul. Potrivit psihologului Ozana Ilie, este bine daca reusiti sa-l faceti sa simta greseala si sa inteleaga ca merita sa fie pedepsit: "Fiecare copil are afinitati pentru diferite obiecte: jucarii, animale din plus, un «pui de perna» etc. Atunci cand greseste poate fi pedepsit prin privarea de obiectul preferat, ii puteti interzice sa se mai uite la televizor, la desene animate sau sa se joace la calculator. Important este sa fiti prompti si consecventi, adica sa asociati pedeapsa cu gestul agresiv, daca este repetat. Convingerea copilului ca greseala prespune pedeapsa il ajuta sa-si stapaneasca impulsurile", explica psihologul.
SFATUL PSIHOLOGULUI
Copiii care se comporta agresiv sunt, in general, respinsi de cei de aceeasi varsta cu ei si se integreaza cu dificultate in colectivitate. In timp, acest comportament face dificila rezolvarea unor situatii. Iata de ce parintii trebuie sa anihileze sau sa tempereze atitudinile agresive ale copiilor. Pot face acest lucru, de exemplu, prin dirijarea atentiei copilului aflat in pragul unei crize de furie intr-o alta zona de interes. La copiii mici, putem face acest lucru aratandu-le jucaria preferata sau daca ii imbratisam. La copiii mari, adultul trebuie sa intervina ferm, dar calm, si sa-i ofere alte alternative, in functie de personalitatea copilului (dar nu recompense). Este bine daca parintii ii invata pe copii cum sa obtina, civilizat, unele lucruri, dar si cum sa ofere celorlalti copii jucariile personale. Situatiile in care cel mic se poarta civilizat cu cei din jur trebuie incurajate si laudate. Evitati etichetarile de genul "copil rau", "copil neascultator". Atunci cand puneti semnul egal intre comportamentul copilului si personalitatea sa, faceti o mare greseala. Daca nu reusiti sa interactionati cu copilul, consilierea psihologica va poate da o mana de ajutor.
Ozana Ilie, psiholog Spitalul de Copii "Marie Curie", Bucuresti
Citește pe Antena3.ro
