Protecţia pentru copii. Când devine exagerată

E un lucru bun să ai grijă de copii, dar unde e limita între normal și prea mult? Din dorinţa de a-i proteja, părinţii tind uneori să exagereze în privința copiilor lor. Așa cum spun psihologii, principala problemă a copiilor este că acum nu sunt prieteni cu alți copii, ci cu părinții lor.

Mama și tata nu pot trăi vieţile copiilor lor, oricât de mult şi-ar dori să-i ţină departe de pericole. Experienţele - atât pozitive, cât și cele negative - sunt cele mai bune lecţii de viaţă. Responsabilitatea părinţilor este să îi ajute să câştige încredere în propriile deciziii. Iată câteva lucruri care, dacă ești un părinte exagerat de protector, te pot aduce pe drumul normalității.

Nu vorbiţi în locul lor

Știm cu toții acele momente când un mic copil este întrebat care este numele lui sau câţi ani are. Speriaţi că nu vor da răspunsul corect, le luăm copiilor şansa de a răspunde singuri. Putem da indicii copiilor, dar niciodată nu vorbim în locul lor, scrie BrightSide.me.

Prietenii, cheia unei dezvoltări armonioase

Mulţi părinţi încearcă să devină prieteni cu copiii lor şi nu acceptă ca aceştia să aibă secrete faţă de ei. Nu este neapărat greşit, dar micuții au nevoie și de prieteni de vârsta lor. Face parte din nevoia individului. Numai interacționând cu alții se poate dezvolta armonios și poate afla din timp - nu când e prea târziu - că oamenii pot fi și buni, și răi.

Părinții știu ei mai bine

Sunt părinți care aleg totul pentru copiii lor, sub pretextul că ei știu cel mai bine nevoile micuților, de la mâncare la cărţi, haine, rechizite sau jucării. Sigur că părintele știe ce îi trebuie copilului, dar și cei mici trebuie lăsaţi să îşi exprime personalitatea în anumite privințe. Altfel, viitorul adult nu va fi capabil să ia propriile hotărâri.

Banii de buzunar

Învaţă copilul să fie responsabil în ceea ce privește banii. Acordă-i un buget simbolic săptămânal și permite-i să facă propriile alegeri atunci când vine vorba despre cheltuieli.

Dorințele copiilor vs dorințele părinților

De obicei, mama și tata visează ca micuții lor să devină ceea ce vor ei. Unul să cânte la pian, altul să devină fotbalist și încearcă subconştient să impună hobby-uri copiilor lor. Însă corect ar fi să observi interesele şi înclinaţiile lor, să-i întrebi ce le face plăcere şi apoi lași să se dezvolte în acel domeniu.

La ce duce protecția peste măsură: Copilul crede că totul e neted și frumos și că orice i se cuvine

Doctorul Vasi Rădulescu povestește o întâmplare prin care exemplifică protecția exagerată a părinților față de copiii lor. Și care în final duce la o dezvoltare deficitară a celor mici în drumul lor în a deveni adulți.

„Observ în jurul meu o protecție exagerată a copiilor din partea părinților. Nu li se dă voie să intre în contact cu diverse lucruri, să învețe despre ceva anume considerat rușinos, să stea prin murdărie, să exploreze cu mâinile mediul înconjurător și lista poate continua. Mă sperie însă altceva: copiii sunt protejați de componentele negative ale vieții”, spune medicul, care are și o mică istorioară plină de tâlc. „Îmi aduc aminte cum mă plimbam pe holul spitalului ținând în mână «Oscar și tanti Roz» a lui Eric-Emmanuel Schmitt. Fără să divulg detalii semnificative, în carte e vorba despre un puștan bolnav de cancer. Mai multe colege mămici au fost atrase de coperta albastră a cărții și de titlu, cerându-mi să le împrumut cartea. Mi-au adus-o înapoi repede: «Nu am putut să citesc așa ceva. Eu am copil mic acasă, nu vreau să aud despre cancere și alte chestii triste!» Am rămas pe undeva surprins. Extinzând barajul, m-am gândit la întoarcerea asta de spate și la cum consider eu că ar fi bine. Eu aș fi citit povestea și aș fi explicat-o frumos copiilor mei, să învețe și ei că viața nu e frumusețe continuă, ci include și boală, luptă, tristețe, haos. Că sănătatea nu-i un bun garantat. Cred că așa ei ar putea învăța de mici ce înseamnă prețuirea unor elemente, recunoștința, facerea de bine pentru alți oameni aflați în greutăți”.

Medicul Vasi Rădulescu concluzionează: „Cred că exemplul poate fi elongat. Mi-aș duce copiii să vadă o familie plină de neajunsuri materiale. I-aș duce într-un spital cu alți copii în suferință. Le-aș arăta asociații sau companii care fac bine. Astfel, orice copil înțelege de mic registrele mai grele ale vieții și nu crește în aroganță, egoism, autosuficiență. Nu se face mai mare știind că totul e neted și frumos, orice i se cuvine, sănătatea lui e garantată. Sensibilizarea asta la suferință poate fi o propulsie veritabilă”.