19% dintre românii din mediul urban nu s-au spălat pe dinţi nici măcar o dată pe zi. Şi, în ultimele 12 luni, 40% dintre locuitorii oraşelor mici şi mari nu au fost la dentist, arată primul studiu naţional despre bolile parodontale efectuat în România. Bolile parodontale sau parodontoza sunt infecţii bacteriene ale ţesuturilor gingivale şi osoase din jurul dinţilor. Studiul are ca obiectiv semnalarea unei probleme de educaţie a românilor, care din diferite motive, printre care neinformarea, lipsa serviciilor medicale sau a unei igiene bucale corecte, sărăcia, sunt din ce în ce mai expuşi afecţiunilor parodontale. Studiul arată că, în timp ce 56% dintre români susţin că nu suferă de afecţiuni parodontale, totuşi, prezintă cel puţin unul dintre simptomele parodontozei. Din păcate, dintre românii care depistează boala, 19% o fac în stadii terminale, când deja pierd dinţii.
Conf. dr Anca Silvia Dumitriu, şeful catedrei parodontologie, subliniază că sângerarea gingiilor este cel mai frecvent simptom al bolilor parodontale. De asemenea, trebuie să consultăm specialistul dacă avem gingiile inflamate, durere, sensibilitate crescută la stimuli externi, termici şi chimici. Aceste simptome indică faptul că bolile parodontale sunt în faza de debut, de altfel, complet tratabilă. Dar dr Alexandru Georgescu, asist. univ. Facultatea de Stomatologie, UMF Bucureşti, atrage atenţia că parodontoza cu mare încărcătură microbiană deschide calea multor afecţiuni: boli cardiovasculare, cancere, sinuzite şi chiar naşteri premature.
Pornind de la necesitatea educării populaţiei asupra prevenţiei, depistării şi tratării corecte a bolilor parodontale, între 1 şi 12 noiembrie, Lacalut iniţiază Programul naţional de prevenire şi luptă contra parodontozei, care se derulează în peste 3.000 de farmacii din întreaga ţară. În cadrul programului sunt distribuite broşuri privitoare la riscurile şi metodele de prevenire şi tratare a parodontozei, precum şi mostre de pastă de dinţi.